De ce are nevoie neomarxismul de migrație, revoluția de sînge, iar Europa de mai multe ouă

În urmă cu ceva timp, pe un forum de la noi, niște tefeliști se întreceau să-l înjure pe Jordan Peterson, cercetător, autor de lucrări științifice, profesor, pentru simplul motiv că se pronunțase împotriva lui Marx, pro-creștinism, fiind un adept al libertății de expresie și nicidecum al corectitudinii politice. Unii îl consideră alt-right, alții fascist, suficient că s-a orientat împotriva mișcării #metoo, feminismului, divorțului. De curînd, a ratat o dezbatere cu Slawoj Zizek, în Slovenia, prin neprezentarea lui Zizek. Ar fi fost întîlnirea mileniului. Any time, any place, Mr. Zizek, i-a transmis Peterson.

Jordan Peterson / Foto: Facebook

Profesorul canadian Jordan Peterson – cel mai vîndut autor pe Amazon în 2017, locul 2 in 2018 – vorbește despre inegalitate, despre faptul că atunci cînd ne referim la această inegalitate avem în vedere de regulă bogăția, veniturile realizate, deși în egală măsură regulile sînt exact aceleași și dacă ne referim la albume muzicale vîndute de cîntăreți, cărți vîndute de scriitori, vizualizarea unui clip pe Youtube, toate par a se supune mai curînd Principiului lui Wilfredo Pareto, potrivit căruia, 20% din “input” conduce la 80% din rezultate. Adică 20% din jurnaliștii de la un ziar generează 80% din titlurile de deschidere, 20% din paginile unei cărți conțin 80% din informația esențială, 20% din haine le purtăm 80% din timp etc.  Și invers e valabil. 80% din angajați sînt cei care sînt responsabili de abia 20% din vînzări etc. Cifrele nu sînt neapărat bătute în cuie. Procentele pot fi de 90-10, de 70-30 etc. dar de reținut că principiul ca atare este perfect valid. Ideea e că majoritatea rezultatelor provin de la o minoritate de actori sau de cauze. Iar cele mai puține rezultate le generează tocmai majoritatea.

De reținut că în majoritatea analizelor făcute de economiști, ceea ce se scapă din vedere este exact omul. Științele economice sînt bazate pe formule matematice, raționale. În timp ce comportamentul uman este mai curînd irațional. Ar trebui, în cadrul analizelor de acest gen, avut în vedere ce este omul și cum funcționează socieatea umană. Din acest motiv, orice discuție interdisciplinară devine extrem de interesantă. Din acest motiv merită discutată și perspectiva oferită de Peterson. Și stați să vedeți unde ajungem!

O minoritate dispune, așadar, de cea mai mare parte a avuției, avuție generată din surplus, potrivit teoriilor economice. Este o inegalitate care pe unii îi deranjează. Dar inegalitatea persistă și atunci cînd vorbim despre prietenie, iubire, acces la sex etc. Dar și în orice domeniu în care discutăm despre vreo formă de creație. Deci nu neapărat surplusul generează inegalitatea. La nivel social e, așadar, chiar mai complexă discuția. În primul rînd, pentru că inegalitatea socială nu ține de guvernare, de dreapta sau de stînga, inegalitatea persistă indiferent de forma politică sau de înclinarea către o zonă sau alta. Dar, atunci cînd inegalitatea devine flagrantă, societatea se destabilizează. Să ținem minte asta! Aici, Peterson nu ezită să arunce anatema pe individul ”slab”, care nu reușește să se autosusțină, să fie responsabil, fiind nevoit să trăiască din ajutorul oferit de alții, de comunitate etc. Ca să nu povestim despre situația în care individul este dezinteresat, neșcolit și deci extrem de vulnerabil la manipulări. Situația în care ne aflăm astăzi.

Peterson mai afirmă că una din problemele pe care umanitatea nu reușește să le rezolve este acea redistribuire a bogăției care se acumulează la vîrful societății, făcînd ca cei bogați să fie și mai bogați, lăsînd baza societății în sărăcie. A lua pur și simplu banii de sus și a-i muta jos nu rezolvă problema, întrucît principiul rămîne neschimbat! Deci, din nou și din nou, banii se vor strînge la vîrful piramidei. Exact ca la jocul Monopoly, unde toți pornesc virtual cu aceleași șanse, dar unul singur cîștigă. Peterson vine aici și cu exemplul țăranilor ruși și ucraineni împroprietăriți, din aceștia abia o parte reușind să producă suficient cît să se îmbogățească, cu alte cuvinte avînd succes în ceea ce făceau. La venirea lui Lenin, fiind declarați ”elemente dușmănoase”, iar mulțimea instigată să le ia avuția. Acești ”îmbuibați” au fost pe urmă exterminați, iar colectivizarea făcută pe principii stabilite de intelectualitatea bolșevică a condus la alte 6 milioane de victime, moarte de foame! Rămăseseră cei 80% care nu erau în stare să genereze decît nenorocitul procent de 20%!

Ceea ce ne învață lumea postmodernă este că totul, absolut totul, e numai construct social, drept urmare, singura relație care guvernează aici este puterea. Nu autoritatea, nu competența. Iată că, dintr-o dată, bărbatul și femeia nu au trecut prin greutăți, timp de milenii, umăr la umăr, sprijinindu-se reciproc, ci bărbatul a dominat în mod tiranic femeia. Presupunem că femeia nu a vrut să îngrijească ”cuibul”, nu a vrut să gătească, nu a vrut să nască copii. Ea își dorea pesemne să se lupte cu rincoceri și să măcelărească alte triburi sau armate, dar nu putea din cauza bărbatului. Teoria în sine, nu mai trebuie să spunem, este neomarxistă. Ca să fie extrem de clar, această formă particulară a neomarxismului, este o însumare tuturor teoriilor despre lupta de clasă (de la Marx, Lukacs, Adorno, Marcuse, Horkheimer, Popper etc.) iar spre deosebire de clasica luptă de clasă dintre proletariat și burghezie, avem mereu și mereu pe tapet o clasă de oprimați (femeile, minoritățile etnice, minoritățile rasiale, minoritățile religioase, minoritățile sexuale, săracii, migranții etc.) și desigur agresorii, care de regulă sînt familia, biserica, societatea capitalistă, profesorii, bărbații, albii, cei care au avut succes în viață, cei care mențin ordinea etc. Deci rezolvarea o constituie lupta dintre oprimați și agresori. Rezultatul unor astfel de politici scelerate nu poate fi decît haosul. Anarhia. Dictatura. Iar pasul următor: tirania. Iar acolo unde există tiranie, cu siguranță nu mai există prosperitate, ca să nu mai spunem de redistribuirea care îi va îmbogăți pe unii în detrimentul celorlalți. Pentru că, nu-i așa, ”toate animalele sînt egale, dar unele sînt mai egale decît altele”.

Singura parte pozitivă (pînă aici) este că mișcarea neomarxistă nu se poate coagula într-o singură forță atîta timp cît actorii nu se pot identifica cu rolurile distribuite. Să mă explic! Poți pretinde că ”genul” tău este aerosexual sau orice altă bazaconie, dacă nu poți tu însuți crede că asta ești, ci încerci doar să mimezi ”genul” dînd ca sursă constructul tău social și în virtutea acestui ”gen” să te dai discriminat cînd, de fapt, nu ești discriminat. Iar “de vină” e Dragnea. Sau Trump. Sau Jandarmeria. Poți pretinde că masculinitatea este ”toxică”, dar cum anume faci să îți reprimi masculinitatea dacă ești bărbat? Sau cum te descurci ca femeie care luptă împotriva bărbaților? Renunți la o parte din viața ta doar ca să demonstrezi că o teorie politică este adevărată?

Chestiunile în discuție nu ajung să fie discutate în societate, nu ajung să fie vreodată lămurite, din cauză că sursa acestora nu este nici economică, nici biologică, ci numai și numai politică. Cu alte cuvinte, degeaba am încerca în faza actuală rețete economice pentru rezolvarea situațiilor ”ce produc indignare”, cum ar fi acumularea de averi, degeaba am încerca să găsim o cale de a-i face fericiți pe aerosexuali, cînd problema lor nu e nici biologică și nici socială. După cum bine am văzut din orice confruntare cu ”tinerii frumoși și liberi”, orice încercare de a rezolva o chestiune generează doar isterie și acuze că ai fi pesedist, comunist, fascist, ciumat roșu, pupător de moaște, bigot, om al Evului Mediu, opresor de femei, un încuiat care luptă împotriva ”iubirii” etc. Ca și în Franța, ca și în Canada, Statele Unite etc.

Henry Kissinger si consoarta / Foto: Facebook

Justiția socială a neomarxiștilor, a asa-zișilor “social warriors” se bazează pe încriminare, identificare, polarizare, eliminare. Incriminarea nu se face pe baze reale, ci propagandistice. Lipsa dezbaterii accentuează polarizarea și frustrarea, iar faptul că giganții tehnologici sînt co-participanți în acest conflict, de partea neomarxiștilor, prin suprimarea conturilor pe Twitter, YouTube, Facebook, nu face decît să adîncească problema.

Universitățile, actorii de cinema, presa – pe toate componentele ei, politicienii, cercetătorii (biologi, antropologi, psihologi, sociologi etc.) au devenit instrumente ale propagandei neomarxiste, deci încet-încet, nu trebuie să ne mire că așa-zisa lume occidentală a devenit adeptă a corectitudinii politice, homosexualității, iar în cele din urmă, a îmbrățișat migrația. ”Refugees Welcome”, scria pe pancartele americane și europene cu care femeile și contingentele îndobitocite de studenți îi întîmpinau pe ”refugiați”.

Am văzut, așadar, că o primă problemă în calea fericirii mondiale este că populația, oricît de îndobitocită, nu reușește să își intre în roluri astfel încît să creeze o masă critică ce ar putea fi capabilă să răstoarne ordinea de astăzi (printr-o revoluție violentă, de exemplu) și să o înlocuiască cu un ”binevenit” haos urmat de dictatură. Deci, suma feministelor, homosexualilor, altor minorități, nu însemnau o suficient de mare inechitate socială. Migranții africani sau cei din țările arabe, rezolvau însă toate problemele de această natură și în Europa și în America de Nord. În sfîrșit, exista un aport de sărăcie, de discriminare, de frustrare! Și de o parte, la cei aduși, și de cealaltă, printre băștinași.

Să vedem ce are de spus un migrant despre societatea adoptivă!

  • intr-o zi cîștigă din “afaceri” cît cîștiga în țara lui de origine într-o lună
  • se cacă pe legile europene, pe cultura europeană, pe mentalitatea europeană
  • nu are de gînd să accepte religia sau cultura țării adoptive (Germania)
  • nici bărbații, nici polițiștii, nici politicienii, nici judecătorii nu au coaie, deci îi poate scuipa în față fără vreo pedeapsă, poate să bată pe oricine și nimeni nu va mișca un deget
  • poate lua femeile și le poate face orice, nimeni nu va face nimic
  • europenii nu au nici un drept în țara lor
  • el nu are de gînd să mai plece, se simte stăpîn

Ultimele zile au scos în evidență faptul că țările cele mai deschise migranților, Suedia de exemplu, se transformă într-un adevărat cîmp de luptă. Lăsînd în urmă violurile care se țin lanț, crimele, tîlhăriile, comerțul cu stupefiante, incendierile, atacurile cu acid, noua modă este aruncarea în aer a locuințelor sau micilor afaceri. În 2017, Poliția a raportat nu mai puțin de 211 explozii, iar datele pe 2018 nu sînt încă publice. Anul trecut, numai în Malmö au avut loc 40 de explozii! Zilele acestea, 4 explozii s-au succedat una după alta. Există semne că migranții fac tot ce pot pentru a scăpa de populația băștinașă. De altminteri, e de la sine înțeles că nu au fost aduși nici să muncească, în general neavînd nici vreo urmă de școlarizare ori vreo meserie, nici să crească fertilitatea. Au fost aduși, cinic, ca să stîrnească mînia populației albe, reprimată de forțele de ordine și Justiție. Să o dizlocuiască. Să atace bazele societății occidentale: familia, Biserica. Să genereze conflicte sîngeroase. Europa a mai văzut ”filmul” acesta! Venirea comunismului, Marea Revoluție Socialistă, a însemnat în Europa de Est 1 milion de morți. A însemnat 30 de milioane de morți în URSS. Și asta e fleac pe lîngă cele 65 de milioane de cadavre din China. Per total, impunerea comunismului a însemnat 100 de milioane de morți.

O bună întrebare ar fi dacă Europa mai este sau nu capabilă să se apere. După cum spune personajul din clipul de mai sus, țări precum Franța, Belgia, Olanda, Germania, par definitiv pierdute pentru ceea ce a însemnat civilizația europeană. Nici Marea Britanie nu are o situație fericită, cum nici țările scandinave sau chiar Italia. Spre Spania curg în continuare valurile de migranți. În situația dată, ultima speranță rămîne salvarea Europei Centrale și de Est de către Grupul de la Visegrad. În mod paradoxal, România nu vrea să facă parte din zona liberă de migranți.

Orice încercare de a te apăra de migranți te face ”fascist” din punctul de vedere al reprezentanților Noii Orînduiri Mondiale, forțele de ordine nefiind interesate decît de siguranța migranților. Ce se întîmplă însă atunci cînd populației europene, albe, îi ajunge cuțitul la os? Mai nimic! Este stimulată să se revolte și în continuare, după cum am văzut că se întîmplă în Franța. Dacă scopul nu ar fi un război civil, atît în Statele Unite cît și în Europa, credeți că am vedea astfel de imagini?

 

 

____________________________________________________________

PS:   Pt. ca am facut referiri la Jordan Peterson, mai vreau sa spun ca trebuie consumat cu multa moderatie. O parte din ce spune e interesant, o parte e nociv. Pt. cei care nu inteleg, Peterson ar fi zburat din mediul universitar daca ar avea alta agenda decit cea globalista. Mai mult, lunga serie de emisiuni la Joe Rogan spune destule! Rogan pare-se ca face parte din ceea ce se numeste “deep state”, cel putin “suspiciuni rezonabile” sau mai mult decit atit, exista si au fost si enuntate. Ca sa nu mai zic de InfoWars… Dar las materialul sa vorbeasca.

Advertisements

One thought on “De ce are nevoie neomarxismul de migrație, revoluția de sînge, iar Europa de mai multe ouă

Add yours

  1. Mulți “tefeliști” americani îl terfelesc cu furie, am apucat să citesc niste “opinii” in The New York Times, la care eram abonată chiar home delivery, dar nu mai sunt. Acum înțeleg ce au cu el, mai exact, împotriva lui
    cu stimă,
    Doina din NY

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Create a website or blog at WordPress.com

Up ↑

%d bloggers like this: