A fost nevoie de 23 de săptămîni pentru a găsi Calea! Cristos a Înviat!

Cei care susțineau că Emmanuel Macron s-a scăpat de vestele galbene prin incendiul de la Notre Dame, iată că s-au înșelat copios! Deși am avut în prealabil momentul de la Sacré-Cœur! Pentru cine nu știe, bazilica se află în Montmartre, în cel mai înalt punct al Parisului. Sacré-Cœur reprezintă deopotrivă penitența arătată față de momentul 1871, cînd poporul francez s-a dezis de Dumnezeu, dar și o întoarcere la valorile ordinii morale, conservatoare. La sfîrșitul lunii martie, hăituiți de forțele de ordine, ”vestele galbene” au ”ocupat” Sacré-Cœur. Era un semn că cei din stradă, că cei din clasa de mijloc, că albii, creștinii, au înțeles că vechiul drum era greșit.

Sacré-Cœur
23 martie, Paris, Montmartre, Sacré-Cœur

Violențele care au urmat au fost fără precedent. Data de 23 martie va rămîne însă una extrem de importantă pentru întreaga mișcare din Franța, o cotitură clară dinspre revendicările de ordin material către o cu totul altă abordare a chestiunilor sociale. Spunea cineva că francezii nu vor să muncească. Că nu vor să cîștige suplimentar, muncind ore suplimentare. Nimic mai fals! Francezii au înțeles că pot munci ore suplimentare, dar mîine vor fi și mai multe ore suplimentare, iar răspoimîine încă și mai multe, iar valurile de migranți vor trage lefurile în jos pînă către o limită inacceptabilă. Dacă această limită nu cumva este cea actuală.

Și a ars și Notre Dame! Mulți s-au grăbit să spună că asta a pus capăt mișcării. N-a pus. Oamenii au ieșit în stradă și au ingenunchiat, au plîns și au cîntat, privind Notre Dame scăldîndu-se în flăcări, cu aceiași jandarmi și polițiști în jur care sîmbătă de sîmbătă cară bastoane în cap cetățeanului sictirit de președintele Macron.

Și a venit ajunul Paștelui. Cu veșnicele gaze lacrimogene, cu bastoane, urlete. Din fumul ce se dispersa, cățărat pe niște grinzi, un Gavroche mai trecut ridica pumnii spre cer. Pe vesta galbenă, și în față, și în spate, avea desenată pur și simplu crucea. Crucea creștină.

Paris, 20 aprilie

Apoi, pe măsură ce vîntul dispersa lacrimogenele, a apărut cearșaful pe care scria: ”Voi ne-ați declarat război. Noi ne declarăm războiul sfînt”.

”La guerre sainte”

Trăim vremuri complicate. Dar, iată, în marea lui bunătate, Dumnezeu ne arată Calea. Iar aceasta nu poate fi decît cea a crucii și a Mîntuitorului. Calea Tatălui Ceresc. În clipa de față bătălia se dă între secularismul ce degradează ființa umană pînă la ultimele ei instanțe și creștinismul care încă mai dă un sens existenței. Iar asta ne ajută imens în alegerea taberelor.

Am mai spus asta: e timpul ca cei care spun că sînt creștini, să își asume creștinismul! Dacă acum nu luptăm pentru noi, pentru frații noștri, pentru Dumnezeul nostru, atunci cînd? Fiecare, acolo unde este. Sau împreună, în stradă. Iar dacă Dumnezeu este cu noi, cine ne va sta împotrivă?

Cristos a Înviat!

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Create a website or blog at WordPress.com

Up ↑

%d bloggers like this: