Cum ajunge un naționalist hardcore, ca Ilie Bolojan, un ”trădător de neam” și ”vîndut ungurilor”

Ilie Bolojan nu este un politician extrem de luminat, în schimb, nimeni nu-i poate nega uriașele capacități de a administra ițele unui oraș precum Oradea. Cînd liberalul Bolojan a preluat conducerea municipiului de la – pe atunci – PDL-istul Petru Filip, orașul se îneca în praf și propria mizerie, bălăriile creșteau nestingherite, circulația era un haos, străzile erau desfundate, iar clădirile se pregăteau să se prăbușească. Dincolo de paragina edilitară, economia orașului era într-o similară suferință, la fel termoficarea și propriu-zis orice aspect concret al existenței.

Foto: Facebook

Venirea lui Bolojan s-a lăsat cu o crîncenă opoziție, politicienii îl urau, presa îl denumea ”Bolovan” și, în general, nimeni nu aștepta nimic pozitiv de la el. Dar asta nu l-a descurajat pe primarul liberal care a decis să schimbe fața orașului. În primul rînd, infrastructura. PDL-ul aflat la guvernare, Guvernul Boc, nu vedea cu ochi buni avîntul liberalului, tăindu-i orice șanse de la finanțare, întîrziind alocarea banilor de la buget etc. Pe plan local, consilierii PDL votau în bloc împotriva proiectelor de hotărîre ce vizau asflarea de străzi, de exemplu, preferînd să-și rupă mașinile și picioarele prin gropile rămase de pe urma lui Filip decît să permită cetățenilor să vadă ca Oradea se poate și asfalta. Demența a durat pînă cînd l-au adus la Oradea pe ministrul Radu Berceanu care să își adjudece formal turnarea asfaltului.

Bolojan s-a descurcat, totuși, utilizînd fonduri europene și împrumuturi bancare. În plus, enorm de mult a contat cuvîntul dat. Ca atare, a dezghețat un segment inaccesibil multor politicieni – zona privată! De aici, Bolojan și-a rezolvat o grămadă de probleme ale domeniului public, de exemplu, încheind contracte cu diverse firme pentru îngrijirea spațiului, în schimbul posibilității de a afișa un mic panou ”publicitar” în care firma putea preciza că se ocupă de întreținerea acelui spațiu. Pe același model s-a dezvoltat și colaborarea cu asociațiile de proprietari, astfel că, încet-încet, orădenii au început să simtă din nou că orașul le aparține.

Pe zi ce trece, Oradea a început să înflorească, ajungînd în cele din urmă ceea ce vedem astăzi. După trei mandate în fruntea Primăriei, Oradea este un oraș de pus în vitrină. Nici măcar nu seamănă cu urbea prăfuită pe care o moștenise Bolojan în 2008. Parcurile industriale zumzăie fericite, preluînd cu bucurie fugarii Clujului, sătui să nu aibă căi de comunicații cu exteriorul, universitatea s-a dezvoltat, internetul e disponibil în zonele publice, s-a dezvoltat aeroportul, străzile au fost refăcute, clădirile refațadizare și restaurate, s-au construit poduri noi peste Criș, malurile au fost amenajate, termoficarea rezolvată, școlile și spitalele – renovate, circulația s-a fluidizat, în peisaj au apărut investiții precum Aquapark-ul Nymphaea, retailerii internaționali, vechea piață cu aer de iarmaroc a fost înlocuit de un complex agro, iar în plus, parcuri construite de la zero, unul fiind făcut chiar din banii aruncați pe geam de administrația Boc – administrație ce își căra gunoiul, la 150 de km, tocmai pe rampa de la Oradea!

Dincolo de toate acestea, Bolojan rămîne un naționalist hardcore, de tipul lui Funar, doar că are manifestări mai soft. La fel ca și Boc de la Cluj sau Florea de la Tîrgu Mureș. Din păcate, ceea ce acești politicieni înțeleg prin noțiunea de patriotism nu este nimic altceva decît ura față de maghiari. Iar aici, Bolojan ar putea să stea cu cinste într-o mai vastă galerie de ”gînditori” precum Lia Olguța Vasilescu (fostă PRM-istă de-a lui Vadim), Gabi Firea-Pandele, Șerban Nicolae sau Vasile Dîncu. Totuși, faptul că Bolojan deplasează o statuie de pe un amplasament pe altul, este o chestiune ce ține de amenajarea urbanistică, pînă la urmă, treaba orădenilor, a arhitecților locali, a Consiliului local. Ca un ultim aspect, statuia nu este tocmai o realizare fericită din punct de vedere artistic, reprezentînd rodul unei acțiuni heirupiste din 1994, cînd pe fondul schimbării de regim se simțea nevoia ocupării simbolice a pieței din fața Primăriei Oradea. Cum, la fel, la Cluj, se ridica cu banii de la Caritas oribilitatea ce pretinde că-l reprezintă pe Avram Iancu.

În 2012, înainte de refacerea pieței

A-l face pe Bolojan ”trădător” și ”vîndut ungurilor” pentru că mută statuia lui Mihai Viteazu nu denotă decît prostie crasă, dar dincolo de asta, un șovinism primitiv și o frustrare explicabilă în multe feluri neconvenabile pentru cei care au învățat istoria după mari ”istorici” precum Nicolae și Ilie Ceaușescu sau Sergiu Nicolaescu. Frustrarea este o suferință psihică și este cauzată de sentimentul privării de un lucru la care persoana sau grupul consideră că are dreptul. În cazul de față, vorbim despre nevoia societății de a avea o istorie națională, eroi exemplari, iar nu în ultimul rînd, chiar și o țară eternă și fascinantă! Dorința de a avea așa ceva este perfect legitimă. Numai că, Transilvania nu a fost tocmai românească. După retragerea aureliană, au stăpînit-o carpii, vizigoții, hunii, gepizii, avarii, slavii. Maghiarii o cuceresc la sfîrșitul sec.IX. Devine voievodat al Regatului ungar, apoi principat. Știm din scrisoarea lui Vasile Lupu (1650) că românii ar fi reprezentat la acea vreme o treime din populație. După Bătălia de la Viena (1683), cînd Imperiul Otoman suferă o înfrîngere rușinoasă în fața lui Sobieski (salvatorul creștinătății de care ”se rîd” românii pentru că a fost nevoit să omoare jumătate din țăranii ignoranți ce se baricadaseră în Ceatratea Neamțului și nu aflaseră că sînt vasali ai polonezilor), habsburgii preiau Transilvania, recunoscînd suzeranitatea lui Leopold I. La 1848, Regatul maghiar vrea să își cîștige independența față de habsburgi, dar mulțumită românilor lucrurile se complică. Noul împărat Franz Joseph și Țarul Nicolae înfrîng revoluția, iar din 1867 se naște Imperiul Austro-Ungar, ca semn al compromisului la care ajung austriecii și ungurii. Românii transilvăneni semnează Proclamația de la Blaj, prin care cer autonomie și reprezentare proporțională în Dietă (între timp desființată), întrucît nu recunosc Parlamentul. Problema, de fapt, era dată de proporție. În Parlament, românii ar fi reprezentat abia vreo 7%, adică ar fi fost de ordinul de mărime al UDMR în Parlamentul României. În desființata Dietă transilvană ar fi însemnat o majoritate simplă. Însă, după 1918, problema se tranșează. România ”se re-întregește”, cum spun naționaliștii, cu o provincie pe care nu au avut-o niciodată. De asta este Transilvania o mare frustrare. Nu-i așa, ar fi avut ”dreptul” la ea, doar că a fost a altora. De asta, transilvănenii sînt bănuiți și după un secol că ar dori secesiunea. Nu-i așa, suferă de Sindromul Stockholm, după cum explica o minte luminată recent. Anume, după ce transilvănenii au fost ”slugile” austriecilor și ungurilor, acum ar vrea să se întoarcă în aceeași robie!  De ce ne-ar încurca realități cum că existau destule familii nobiliare românești, ori că iobagii unguri n-o duceau cu nimic mai bine decît cei români? Pentru toate acestea, orice urmă a memoriei colective de dinainte de 1918 trebuie ștearsă de pe fața pămîntului, clădirile demolate, parcurile tăiate, străzile redesenate și redenumite. Iar statui cu sudiști și moldoveni amplasate peste tot. Ziceți-mi cîți ardeleni au statui în Moldova sau în vechiul Regat?

Pentru cei care nu știu, ”problema ungurească” își are o bună parte a rădăcinilor în național-comunismul ceaușist, care întru propria-i glorificare a comandat și un aport istoric, Ceaușeșscu dorind să devină continuator al unor mari învingători. Romanii nu păreau alegerea potrivită, au părăsit aceste meleaguri, deci Ceaușescu a optat pentru daci. Pe urmă, i s-au construit voievozii cu care să se poată mîndri că îi moștenește. O astfel de construcție s-a nimerit să fie și Mihai Viteazu. Oricum, acesta mai fusese recuperat și de Bălcescu, în epoca pașoptistă, însă la vremea respectivă lupta pentru identitatea națională era justificarea.

Revenind însă la ”problema ungurească”, pe vremea lui Ceaușescu avea să înflorească o specie de cadre pseudo-științifice, gen Ilie Ceaușescu sau Ștefan Pascu, ce aveau menirea să rescrie pur și simplu istoria. Ca o replică împotriva mistificărilor ce se țineau lanț, Academia de la Budapesta publică în 1986 o lucrare de 2000 de pagini, intitulată Istoria Transilvaniei. Deși tonul era moderat, intenția celor trei volume a fost evidentă, aceea de a repudia conținuturile eronate ale volumelor ce apăreau pe bandă rulantă în România, teoriile propagate de protocroniștii ceaușiști fiind combătute cu documente. A urmat o disperată campanie a lui Ceaușescu de a combate, la rîndul său, nu conținutul editat de Budapesta, ci demersul în sine.

Ca atare, expresii precum ”fascist, șovinist, iredentist, revizionist, revanșard, horthyst” au intrat direct în vocabularul cotidian. De unde, apelativul de ”bozgor” nu a lipsit niciodată. Iar din 1987, România devine, la ordinele lui Ceaușescu, ”stat național”. Cu un drum, ”dispare” și minoritatea maghiară, nu mai există naționalități, ci vorbitori de o limbă sau alta. Se închid școlile cu predare în limba maghiară, 48% din profesorii maghiari sînt dați afară din învățămînt, după ce din 1992 se stabilise deja o reducere progresivă a maghiarilor care aveau dreptul la învățămînt superior, se închid teatrele, se reduce numărul publicațiilor în limba maghiară. Maghiarii sînt forțați cu miile să lucreze în Valea Jiului, la Casa Poporului sau la Cernavodă. Tot din 1987 începe și programul de ”omogenizare a populației”. Cca. 4 milioane de români sînt mutați în Transilvania ca să dilueze și mai mult componența etnică. La Congresul PCR din noiembrie 1989, Ceaușescu avea să dezvăluie și noua versiune a istoriei României – capitolul 3 din raportul Congresului al XIV-lea – anume, națiunea română s-a format cu 2060 de ani înainte, prin constituirea statului traco-dac. Ungurii sînt triburi migratoare care s-au așezat prin zonă, dar au adoptat modul de viață a băștinașilor. Cît despre cei din Ungaria, au spoliat România de bunuri în valoare de sute de miliarde de dolari, așa se explică rămînerea în urmă a țării. Frumos sau ce? Aceasta este istoria oficială care s-a predat în România! Această istorie a fost ecranizată de lingăii regimului și cîntată în versuri de alți lingăi precum Vadim sau Păunescu. Iar unde aceștia nu au ajuns, a penetrat folclorul: ungurii l-au omorît pe Mihai Viteazu. Istoria Transilvaniei a ajuns o sumă de 3-4 răscoale țărănești.

Claude Lévi-Strauss numeşte societăţile preocupate intens de propriul trecut, cumulative. Demersul se reflectă asupra tradiţiei, prin acumularea evenimentelor ce se succed. Trecutul, ca parte a cunoştinţelor culturale comune, devine astfel un factor determinant al identităţii naţionale, ”depozitînd” toate evenimentele . Numai că, trecutul comun sau cunoștințele comune dobîndite de-a lungul timpului, nu sînt neapărat omogene pentru toți reprezentanții societății. Formele sau modalitățile de organizare pot fi esențial diferite datorită încărcăturilor emoționale conferite ori chiar a încărcăturilor conflictuale. Ca atare, vedem că memoria colectivă reprezintă de fapt un proces care deopotrivă caracterizează o comunitate, dar și construiește comunitatea, în sensul în care, comunitatea se și reorganizează funcție de memoria colectivă.

La Eric Hobsbawm, memoria aceasta colectivă înseamnă inițiative social-politice în urma cărora, anumite personaje istorice, evenimente ce au avut loc, sau procese politice, sînt reoglindite, repovestite, într-o altă corelaţie şi într-un alt context, în urma cărora se produc alte imagini ale trecutului şi ale istoriei. Recursul acesta se face bunăoară în cadrele festive, comemorative, anume atunci cînd comunitatea își amintește de propria identitate ce se bazează pe un discurs ce utilizează personaje istorice sau mitologice, urmînd ritualul re-expunerii, ritual important pentru fixarea în memoria colectivă a personajului sau tradiției în chestiune. Aici intervine însă un lucru interesant: privirea prezentului ca și trecut.

Acest lucru este extrem de important și pentru a explica felul în care s-a falsificat de către propaganda comunistă (și nu numai) întreaga istorie. A privi persoane, chestiuni, fapte din trecut, care existau în alte coordonate și realități, ca fiind identice cu coordonatele din prezent, este o bună sursă de fraudare a memorie colective. A privi un personaj ca Mihai Viteazu în 2019, în statul numit România, diferă esențial de ceea ce a însemnat Mihai Viteazu în realitate, în 1600, de exemplu, în Țara Românească.

Ca atare, discutînd despre raportul Transilvania – Mihai Viteazu, în noul sistem, de astăzi, în care nu mai există nici o familiaritate cu epoca medievală, cu sistemul de valori din epocă, poate ușor căpăta conotații ciudate. Devine extrem de posibil ca Mihai Viteazu chiar să fi fost un mare unificator al ”țărilor române” – și încă 3 la număr – pe simpla formulă a identității naționale, în fond avem astăzi rezultatul în față! La fel, prezența statuii, oricît de debilă ar fi realizarea artistică, ține de organizarea spațiului și de ocuparea simbolică a acestui spațiu, în încercarea de a genera dovezile unui trecut ”ce ar putea fi interpretat în mod greșit”. Autoritatea care gestionează memoria colectivă se luptă, de fapt, pentru posesia şi pentru controlul acesteia, iar apoi o foloseşte în interesul conjuncturii politice existente. În afară de pretenţiile de organizare a spaţiului, derivate din practica comemorării, există şi alte forme ale luptei pentru constituirea memoriei colective, cum ar fi, de exemplu, redenumirea spaţiului. În cazul particular de la Oradea, Sfîntul Ladislau, întemeietorul orașului, este dizlocat din spațiul public pe care-l ocupă, în luptă intrînd ”unificatorul” Mihai și ”întregitorul” Ferdinand. Iar piața se redenumește ”Unirii”.

Dar demersul esențial – măturarea celui fără de care nu ar fi existat localitatea – Sf.Ladislau – în favoarea celor care tangențial au avut efecte asupra localității, este înlocuită de disputa Mihai vs. Ferdinand. Aici, însă, nu mai este vorba doar despre români vs. maghiari, ci despre un ocupant arogant al spațiului public și al memoriei colective al întregii comunități orădene în numele superiorității oltenești sau naționale, refuzînd orădenilor sau transilvănenilor dreptul de a dispune de propriul spațiu sau de a avea propriul discurs despre trecut și despre memoria colectivă de aici. Mai mult, li se reproșează transilvănenilor că ar fi – come si dice? – trădători?

Te joci? Dacă muți la tine în ogradă un lucru de colo-colo, devii un perfid secesionist, doară cu ce altceva se poate ocupa probabil mai bine de jumătate din populația României, decît să elaboreze scenarii și să pună la cale comploturi mișelești?

“Dacă Mihai Viteazul cucerea Laponia, Madagascarul sau Insulele Feroe nu era nicio problemă. Dar a intrat în Transilvania. A deranjat. Un “nespălat de valah” să cucerească Transilvania? Nu se poate! Şi nu se poate nici astăzi să fie acceptat de unii”.

Păi să vedem un pic!

Cu 200 de ani înainte, tot un valah, Iancu de Hunedoara, murea în plină glorie (”s-a stins lumina lumii”), iar fiul cel mare îi era asasinat. A urmat următorul fiu la tron, Matia Corvin. A avut cineva vreo problemă că era valah? Nicidecum. Este cinstit ca cel mai mare rege al Ungariei. Așa valah cum a fost. Pentru că, la vremea aceea, faptul că cineva avea vreo nație sau alta era perfect tot aia. Nu conta. Noțiunea capătă importanță abia de la Revoluția franceză încoace.

A discuta despre Mihai în contextul 2019 și nu 1600, am mai spus, este aiurea. În epoca lui, exista vasalitatea, iar Mihai avea nu mai puțin de trei vasalități: față de turci – care-l lăsaseră să domnească în Țara Românească, față de Sigismund Bathory din Transilvania și față de Rudolf al II-lea – împărat al Sfîntului Imperiu Roman, rege al Boemiei, rege al Ungariei și principe al Transilvaniei. Țineți minte asta! Rudolf al II-lea a fost principe al Transilvaniei între 1599-1604.

Apoi, ce să vezi, transilvănenii luptau la 1594 alături de moldovenii lui Aron Vodă (tot vasal al lui Bathory) cu tătarii, exact în ideea sprijinirii lui Mihai, care lupta la Dunăre cu turcii și ca să nu aibă spatele descoperit. Sigismund Bathory, suzeranul lui Mihai, nu avea nici un motiv să își piardă vasalul. Toate formațiunile statale din epocă – astea despre care vorbim – făceau parte din ”Liga Sfîntă” care tocmai demarase ostilitățile cu Imperiul Otoman. La Călugăreni,  pe urmă, 6000 de secui conduși de Kiraly Albert (din armata de 16.000) luptau alături de Mihai. Și nu aveau o problemă că era valah.

Problema mare a reprezentat-o Moldova, care în doar cîțiva ani, după Aron Vodă (sau Aron Tiranul) a fost condusă de Răzvan Ștefan, apoi de Ieremia Movilă. Iar acest Movilă era vasalul polonezilor. Pe urmă, Movilă, la fel cum Mihai dorea să cucerească Moldova, dorea și el să cucerească Țara Românească. Și, să-l pună pe tron pe Simion Movilă, fratele său. Practic, venirea lui Ieremia Movilă pe tronul Moldovei, înseamnă scoaterea Moldovei din Liga Sfîntă condusă de Rudolf al II-lea.

În Transilvania, Sigismund Bathory este înlocuit de Andrei Bathory, tot un apropiat al polonezilor. Odată Moldova scoasă din Liga Sfîntă, înlocuirea lui Mihai cu Simion Movilă ar fi însemnat și ieșirea Țării Românești din Ligă. Aceeași problemă și în Transilvania.

Deci, Mihai apelează la suzeranul său, Rudolf al II-lea. Acesta îi dă OK-ul să îl atace pe Bathory. Mihai intră în Transilvania cu armată de mercenari unguri, secui, sîrbi și polonezi și îl dă jos de pe tron pe Bathory și sparge încercuirea. Andrei Bathory e ucis la Șelimbăr. Mihai este recunoscut ca un fel de guvernator – ”locum tenens” al Transilvaniei. Aici survine una din primele greșeli – mari – pe care le face Mihai, acordarea de moșii unor munteni. În Transilvania. Urmează șirul de proteste ale Dietei (”unirea” nu a fost nici militară, nici administrativă, nici juridică, nici instituțională, se păstrează Dieta în Transilvania cu toate atribuțiile, cum și sfaturile boierești dincolo de Carpați). Evident, nici Sigismund nu iartă uciderea lui Andrei Bathory și se pregătește alături de moldoveni să atace Transilvania.

În schimb, îi atacă Mihai și îi învinge la Bacău. Între timp, oamenii lui Mihai jefuiesc o grămadă de orașe din Transilvania, ceea ce determină și furia sașilor. Nobilii, supărați și ei pt. pierderea moșiilor în favoarea unor oameni ai lui Mihai, se aliază cu generalul Giorgio Basta, și îl înving pe Mihai la Mirăslău, Mihai pierzînd Transilvania.

Iar polonezii, evident că îl sprijină pe Movilă și îl înving pe Mihai la Bucov și cu asta pierde și Moldova. Mai mult, îl zdrobesc și acasă, în Țara Românească, unde îl pun pe tron pe Simion Movilă. Aceasta a fost unirea! 

Mihai rămîne cu 40 de oameni! Se duce la Rudolf al II-lea la Praga. Se întoarce, sprijinit de Giorgio Basta (adică cel care l-a învins pe Mihai la Mirăslau) să îl dea jos de pe tron pe Bathory – ceea ce reușește după victoria de la Guruslău. Ba chiar, îl îndepărtează și pe Simion Movilă de pe tromnul Țării Românești. Numai că Basta avea o înțelegere cu Rudolf, anume aceea de a deveni el vasal imperial în Transilvania. Ca atare, trupa de mercenari valoni primește ordin de la Basta să îl aresteze pe Mihai, dar cum acesta se opune, e ucis pe loc.

Sigur că, din clădirea Primăriei Craiova, lucrurile arată cu totul și cu totul altfel, mai ales cînd sînt văzute de Olguța Vasilescu. Cea care și-a îmbrăcat viceprimarii în fodrițe și pănglicuțe ca să poată visa împreună la măreția lui Mihai, care din definiția fostului primar era ”un tip-salon, care știa să danseze doamnele”. Vorbim despre ”Festivalul Mihai Viteazu”, soră cu festivalul ”Shakespeare” ce ar fi trebuit să propulseze Craiova drept Capitală Culturală Europeană.

Olguța Vasilescu / Foto: Facebook

Aceeași Olguța visa să deshumeze rămășițele lui Mihai Viteazu și să le ducă la Craiova ”unde le este locul”. Dacă Ceaușescu s-ar fi exaltat în fața lui Movilă și istoricii lui l-ar fi făcut în loc de ”trădător” mare erou, nimeni n-ar fi dat o ceapă degerată pe Mihai Viteazu. Și nici pe statuia lui.

Noi, ”gunoaiele de transilvăneni”, însă, nu îl putem suporta pe ”valahul” care a intrat în Transilvania. Știți, nu? E o axiomă. Iar dacă vorbim în cuvinte grele – secesiune – figuri, vă rog să observați ce spune doamna Primăvara: ”O cumpără România”. Bravo! În cazul tău, secesiune s-a și produs!

Iată că românii ”adevărați” se simt ”sfidați” de simpla reamplasare a statuii și se gîndesc că ministrul trebuie aruncat la pușcărie, că primarul trebuie lapidat, iar statuia luată – pe bani sau fără – și dusă la Craiova. ”O cumpără România”! ”Statuea”. Frateeeeee!

Păi cum să nu fie frustrați românii? Cînd Transilvania, Siebenbürgen, reprezenta cele șapte orașe saxone Nösen/Bistritz, Hermannstadt, Klausenburg, Kronstadt, Mediasch, Mühlbach, Schässburg. Toate, au fost clădite de alții decît de români. Că au o arhitectură diferită! O imensă sfidare! Și mai deranjant este că Transilvania are stemă și chiar drapel. Încă din secolul al XVI-lea. Și orașele au însemne heraldice. De porc! Păi nu e asta o sfidare? Apoi, dacă economia merge bine, înseamnă că Transilvania vrea să secesioneze. Dacă vine vreun investitor, e semn că vrea să rupă Transilvania. Dacă se construiește un flintic de autostradă, în mod clar vrea să-i lase pe românii de dincolo de Carpați cu ochii în soare. Nu-i bai, în schimb, dacă aceștia și-au construit drumurile necesare să meargă să se distreze la mare (prioritatea absolută) sau spre munte (a doua proioritate). Nu-i bai că țara a fost vîndută cu totul, cu terenuri, imobile, fabrici, bănci, păduri, ape, hidrocarburi, aur, neferoase, orice s-a putut valorifica, iar Băsescu a aruncat drept moț pe grămadă pînă și suveranitatea țării. E OK. Care-i problema? Vina cade pe cumpărător, nu pe cel care a vîndut. Austriecii sînt porci pentru că taie pădurea, nicidecum cei care au vîndut-o! Tot austriecii sînt de vină pentru că au cumpărat petrolul, nu românii care le-au vîndut acest petrol. Canadienii sînt de tot rahatul că vor aurul, nu românii care le-au dat acest aur. Italienii și francezii sînt de mare rahat că au luat pămînturile fertile, alea cu cernoziom, nu vreun român că le-a vîndut bunătatea aia de cernoziom. Elvețienii că au luat sursele de apă potabilă, nu românii care le-au dat apa. Muică, dar numai statuia lui Mihai să nu se miște cu 50 de metri la Oradea, că se face moarte de om!

Transilvania a reprezentat mereu un ”El Dorado” numai bun să fie jumulit, iar apoi flegmat între ochi. Dacă vorbim despre statui, doar intervenția prim-ministrului Vintilă Brătianu a oprit minunații generali ai armatei care au busturi în fața sediului Armatei a 4-a să nu tragă cu tunurile în populația Transilvaniei cu prilejul ”unirii”. Așa, din frățească iubire. Pe urmă a început prăduirea. În epoca ”de aur” a lui Ceaușescu, suprimarea existenței nemților și ungurilor a fost politică de stat. După 1989, politica ceaușistă a fost continuată de securiștii regrupați în noile structuri informative, această imbecilă activitate continuînd și în prezent, pe banii contribuabililor, inclusiv ai celor transilvăneni. Ceea ce s-a încercat – și reușit în bună măsură – a fost anihilarea spiritului transilvan, de muncă și respect față de muncă, de respect al valorilor sau al cuvîntului dat: Ein Mann, ein Wort. Mai presus de toate, respectul reciproc.

Ciudați ca Gheorghe Funar sau alte personaje la fel de exotice au avut mereu audiență la București, neexistînd ocazie ca declamarea ”pericolului” ca Transilvania să-și pună poalele în cap și să fugă din brațele frățești ale Moldovei și Munteniei să nu fie trîmbițată spre deliciul tuturor proștilor care au găsit un bun prilej să-i înjure pe transilvăneni. Și nu spun nici o noutate, pînă și gașca veselă care propovăduiește independența Transilvaniei, numărabilă pe degete, este tot o operă a securiștilor.

Iar Ilie Bolojan, naționalist sau nu, păcătuiește prin faptul că e transilvănean. ”Eliberat de prejudecăți”, el este pus acolo ca să dovedească faptul că Oradea a fost mereu românească. Iar ”bozgorilor” le stă în gît chestia asta. De ce naiba ne mirăm că doar ciurucurile transilvănene reușesc să se adapteze la București și să-și cîștige aprecierea?

Advertisements

4 thoughts on “Cum ajunge un naționalist hardcore, ca Ilie Bolojan, un ”trădător de neam” și ”vîndut ungurilor”

Add yours

  1. Hmmm…Din ce știu eu, cu observația c-am aprofundat niște bucăți și le-am ignorat pe altele. Dar mai întâi, ca să terminăm cu asta, ce m-a deranjat la treaba de la Oradea a fost simbolistica. Îl sui pe neamț pe soclu și-l bagi pe român în depozit. De unde va ieși, dacă va ieși, cine știe când și cum. Până în 2021, ori moare măgarul, ori pierde samarul. Și-acum mărețul partid care defilează cu Bolojan ca portstindard va veni la olteni să le ceară votul: uite ce oraș mișto avem noi! Să vină, zic, și-om vedea ce-or să primească. Nicio legătură cu ungurii aici. Pe de altă parte, un domn de bine din Cluj, pe numele lui Sorin Mitu, altminteri “transilvanist” feroce, a avut o idee interesantă. A inserat într-o lucrare de-a sa traduceri din autori maghiari mai puțin cunoscuți, care-au scris și activat în secolele 18, 19. Ajung și la ei mai târziu. Dar, mai întâi, care nobilime românească? Kendeffy, Dragffy sau Mayladi? Și ce ardelean să aibă statuie în Vechiul Regat? Gabor Bathory care și-a băgat caii în proaspăt terminata catedrală de la Curtea de Argeș sau Gabor Bethlen care l-a turnat la turci pe Gaspar Grațiani al Moldovei pentru înțelegeri cu Polonia și-și numea supușii români ” mizera gens” în scrisorile către patriarhul Constantinopolului?

    Like

    1. Exact! Bună observația! Deci Ferdinand, orice ar fi făcut, rămîne un simplu ”neamț”, care e vax tocmai din cauza etniei lui, a descendenței lui. Asta e deja o problemă! Cînd ajungem să discutăm ”cît” de român e unul sau altul. ”Cît” de cetățean e celălalt.

      Familii nobiliare au fost destule. Familia Rațiu, ca să mă refer la una mai cunoscută. Familia Hossu, al cardinalului Iuliu Hossu. Bob, Cupcea, Man, Balc, Balotă etc. Și, da, Dragffy din Familia Drăgoșeștilor și mulți alții. Faptul că nu se discută despre asta nu înseamnă că nu au existat. Da, în principal în zona micii nobilimi, cum și Matia Corvin venea tot din acea zonă.

      Legat de statuie, chiar dacă mergem doar cîteva secole în urmă și cred că tot găsim din atîția oameni de treabă care au trăit pe aici cîțiva care să merite. Problema nu e asta. Problema este că, oficial, în Transilvania nu s-a întîmplat niciodată nimic. A fost răscoala lui Doja, răscoala condusă de Horea, Cloșca și Crișan, Avram Iancu și end of the game! Toți au fost iobagi și au avut ”viață grea” – cum ne învățau la școală, iar cînd întrebam de ce nu studiem și istoria Transilvaniei, dacă tot aflăm că în Moldova a domnit Răzvan, ni se spunea că nu au existat domnitori importanți, că nu s-a întîmplat nimic. Nani, nani! Și, mergînd chiar mai departe, nici în Transilvania nu prea sînt statui ale transilvănenilor. Ca să dau un exemplu fericit – de genul statuii lui Honterus de la Brașov.

      Și, din nou, revenind la Bethlen, omul trebuie înțeles în contextul în care a trăit. În încrengătura relațiilor de atunci. Ceea ce rămîne sigur, este că a fost unul din puținii conducători care a înțeles cît de importantă este școala! Și s-a zbătut să trimită oamenii să învețe. Ducele Graziani, pe de altă parte, a fost un personaj pitoresc, dar cam atit. Perfid. Sau cum zice Letopisețul lui Costin – Gașpar-vodă. Croat-venețian-turc-moldovean? Ce era? Întrebarea e retorică. Bethlen trimite chiar și trupe împotriva lui la Țuțora. Chiar și moartea lui este asemănătoare vieții: îi lasă pe cei pe care îi bălmăjise de cap să se omoare între ei, iar el fuge, fiind prins de doi boieri care erau sătui de nesfîrșitele intrigi și îi fac felul. Nu cred că merită comparat unul care a condus Transilvania și chiar Ungaria vreo 16 ani cu un altul care a domnit cîteva luni, pe fugă.

      Like

  2. Problema nu e că nu s-ar găsi niște transilvăneni care să merite statuie. Sigur c-ar fi, numai că, cel puțin din bucata pe care o știu eu, ei n-au avut nicio legătură cu românii. Populația românească n-a avut vreme de sute de ani nicio influență în privința conducerii Transilvaniei. Nu-i mai pot considera români pe cei care au renunțat la orice ținea de identitatea românească pentru a-și păstra privilegiile. Așa că, da, sute de ani din istoria Transilvaniei nu se regăsesc în istoria românilor. Probabil că se regăsesc în istoria maghiarilor. Un român transilvănean nu se simte reprezentat de realizările culturale ale lui Gabor Bethlen sau succesele lui Gyorgy Rakoczi I. Nu mai zic de un moldovean sau un muntean. Da, sunt lucruri interesante în istoria Transilvaniei. Dar nu sunt parte din istoria poporului român.

    Like

    1. Ba da, sînt o grămadă de români transilvăneni care se simt mai reprezentați de Bethlen decît de Ieremia Movilă. Sîntem reprezentați de ceea ce sîntem, de ceea ce au fost părinții și bunicii noștri. De casele pe care le-au ridicat, de arborii pe care i-au plantat aici. Cu sau fără cei din afară. Dar aici, lumea vorbea și nemțește, și românește, și ungurește. Și nu era nici o problemă. Nu se făcea gaură în cer. Și nu e vorba despre conducere. Este vorba despre oameni. Iar oamenii știau să se respecte unii pe alții, știau să trăiască unii cu alții. Acum, transilvănenilor care reprezintă la ora asta peste jumătate din populația României li se cere să facă sluj, să nu îndrăznească nici măcar să-și amenajeze orașele sau Doamene ferește să își dezvolte industria sau infrastructura, ei trebuie să se plece cu admirație în fața oricăror mode sau valori de peste Carpați și să accepte orice vine de acolo. Noi nu avem istorie? Avem. Vrem să trăim împreună? Atunci poate că istoriile noastre ar trebui să fie oarecum comune. Drumul ar trebui să fie comun. Iar comun nu înseamnă doar ce este de peste Carpați. Faptul că am avut cadastru și carte funciară, canalizare, căi de comunicații, telefonie, iluminat public etc. nu s-a datorat Bucureștiului. De ce ar trebui să ne mințim în privința asta?

      Like

Leave a Reply to samizdatul Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Create a website or blog at WordPress.com

Up ↑

%d bloggers like this: