Reprezentanții presei mainstream de pe ambele coaste (est și vest) ale SUA, la o dezbatere despre libertatea de expresie, au concluzionat că a spune/scrie adevărul nu este altceva decît o manifestare a rasismului, a supremației albilor, fiind mult mai important ca opinia ne-albilor să reiasă din orice comunicare publică, subiectivă și tranșant îndreptată împotriva liniei „dominante” impusă de albi de-a lungul timpului. La fel, narațiunea nu trebuie să mai reflecte în vreun altceva decît poziția „woke”, liberală, progresistă, fiind firesc ca aceasta să se afle în opoziție cu linia conservatoare.
Pe scurt, toate valorile pe care presa și narațiunea oficială le glorificau, anume corectitudinea, onestitatea relatărilor, verificarea informațiilor din multiple surse, componenta etică etc. sunt caduce, nefiind aliniate noilor deziderate ce, chipurile, vin să instituie „justiția socială”.
În consecință, toate relatările oneste, factuale, exprimarea de adevăruri au ajuns să intre în coliziune cu narațiunile oficiale ale sistemului pseudo-liberal, fiind considerate (eventual) teorii ale conspirației, situație în care informarea oamenilor este futilă, algoritmii și inteligența artificială fiind perfect capabile să furnizeze acel minim informațional de care lumea are nevoie.
Sigur că asemenea teorii privind ceea ce ar putea părea o sinucidere colectivă a presei sunt șocante pentru oamenii normali care-și închipuie că presa mai există, că n-a devenit doar un simplu instrument utilizat de sistem pentru a-i dezinforma și a le șlefui comportamentul în acord cu „noua normalitate”, transformîndu-i în servitori ai Noii Orînduiri Mondiale.
Occident vs. valori tradiționale
Pe traseul ce merge de la străvechile norme sociale la „poruncile” biblice și de aici la mai noile norme sociale și apoi juridice, pe urmă la ideologii, a spune adevărul nu a constituit pînă acum o „crimă”, așa cum a ajuns să fie categorisită această „faptă” în zilele noastre. Cenzura se întoarce precum bumerangul, venind acum dinspre ideologii, traversînd legi și ocupînd spațiul normelor sociale. Chipurile, pentru a contracara dezinformarea!
Ideologia, așadar, a fost îmbunătățită și extinsă, cu răbdare, zeci și zeci de ani, pentru a deveni într-un final o dogmă de neatins, care s-a ridicat deasupra tuturor criticilor și condamnărilor publice. Așa cum era de așteptat, elitele plutocratice sînt singurele care au un motiv clar și mijloace aproape nelimitate, dar și oportunitatea, pentru a crea un sistem ideologic neconvențional și nefiresc care să le servească interesele și care să fie imposibil de pus sub semnul întrebării.
Ar fi naiv să credem că această ideologie este o problemă internă doar pentru acele țări care o practică, deoarece creatorii, finanțatorii și susținătorii ei au planuri și ambiții hegemonice, imperialiste și neocoloniale pentru care au și construit noua ideologie.
Aspecte ei sunt ușor de recunoscut și resimțite în viața politică internă a țărilor Occidentului colectiv și servesc pur și simplu scopului realinierii societăților pentru continuarea expansiunilor și intervențiilor militare și mai agresive pe mapamond.
Pînă acum, aceste ideologii au căutat să modeleze societățile occidentale, dar doctrinele „libertății ordonate”, tezele economiei libere și însăși existența statelor (naționale) puternice au prevalat ideilor autoritare. De asemenea doctrine, însă, globalismul nu are nevoie!
Așa-zisul liberalism de astăzi reprezintă o gîndire ideologică dominantă în viața politică a Occidentului colectiv. Pînă la urmă, deloc surprinzător, avînd în vedere că atît socialiștii occidentali, cît și conservatorii, nu doar că au permis, ci și au ajutat activ la încorporarea permanentă a ideilor liberalismului occidental în constituțiile și legislațiile lor. Chiar acest fapt ne dă astăzi impresia că toate ideologiile clasice din Occident sînt moarte. Că nu mai există vreo diferență între așa-zisa stîngă și așa-zisa dreaptă.
Mai mult, partidele care sînt cu adevărat socialiste sau în mod real conservatoare sînt împinse la marginile vieții politice și adesea caracterizate ca extremiste și radicale. Cazul Fidesz (Ungaria) sau Die Linke și AfD (Germania) etc. Deși adevărații extremiști sînt, de fapt, distrugătorii tuturor valorilor tradiționale pe care s-a construit civilizația iudeo-creștină, și anume susținătorii și promotorii liberalismului modern.
Atît de falsă este ideologia actuală încît dacă liberalismul real a apărut ca un răspuns firesc la absolutism și totalitarism, astăzi funcționează exact în slujba autoritarismului (după cum vedea Hannah Arendt fuziunea dintre comunism și nazism), și după cum observa și Alexandr Dughin, mai precis, pe baza unor norme și dogme tot mai radicale. Nu este greu de observat că liberalismul de astăzi (dacă-i putem spune așa, Dughin îi spune liberalism 2.0) instituie un nou totalitarism în numele falselor libertăți, care desființează efectiv toate libertățile reale, negînd de-a valma toate drepturile și libertățile reale ale omului, repudiind totodată și orice formă de critică.
Dogmele și normele punitive se găsesc într-o perpetuă actualizare chiar și în clipa de față! „Cine nu e cu noi, e împotriva noastră” – este adagiul devenit mai actual decît oricînd! Și, reprezintă esența a ceea ce s-a numit „Cancel Culture” (cultura anulării opozanților).
Chestiunea devine cu atît mai îngrijorătoare cu cît brațul armat al noului liberalism – NATO – și administrația de la Casa Albă împreună cu umilii lor rîndași europeni trebuie să pună la dispoziția acestui sistem pseudo-liberal, agresiv, fructele confruntărilor militare purtate în numele dogmelor și normelor noii democrații, anume resursele țărilor etichetate ca fiind „autocrate” sau „iliberale”. Fără aceste noi resurse, colapsul sistemului devine iminent.
Occidentalizare sistematică și planificată se desfășoară prin impunerea de interpretări perverse ale corectitudinii politice, feminismului militant, LGBT-ului agresiv și ideologiilor de gen, promovarea pedofiliei și zoofiliei, satanismul, isteriilor climatice, dictaturii medicale, iar toate acestea se înscriu pe lista așa-ziselor valori ale liberalismului, iar oricine refuză să le accepte este demonizat și exclus social pe motiv de antisemitism, homofobie, rasism, discriminare sexuală, negarea schimbării climatice etc.
Vedem așadar o încercare de a distruge toate națiunile, toate culturile tradiționale și religiile prin distrugerea mai întîi a familiei tradiționale, fondată de un bărbat și o femeie și în general a structurilor normale care au ținut umanitatea în poziție verticală pînă acum. Începînd cu școala și terminînd cu Parlamentul.
Pseudo-liberalismul urmărește să „elibereze” individul de acea siguranță și de sprijinul sănătos pe care o familie naturală le oferă unei ființe umane normale, înlocuind-o cu surogatele sale ciudate. În același timp, scopul liberalismului este de a înlocui colectivismul națiunilor, culturilor și religiilor tradiționale cu colectivismul corporativ, în care individul este redus la o simplă proprietate a companiei, o măruntă unealtă cu un „life span” (durată de viață) optimizat.
Dar, mai presus de toate, pseudo-liberalismul urmărește să „elibereze” individul de orice spiritualitate și religiozitate adevărată și autentică, de orice cunoștințe aplicabile, altele decît cele care sunt absolut necesare pentru muncă și producție, și de orice conștientizare politică a adevăratelor drepturi și libertăți ale omului. Iar aici ne confruntăm deja cu obiectul prezentei analize: dezinformarea!
Dezinformarea este vitală pentru sistem!
Abuzînd de puterea politică practic nelimitată, care conferă ideologiei liberale din statele Occidentului colectiv controlul deplin asupra puterilor legislative, executive și judecătorești, avocații și ideologii săi merg fără nicio ezitare pînă la încercarea deschisă de a modifica învățăturile religioase originale, sacre pentru credincioși.
Scopul este de a crea „religii liberalizate”, a căror esență ar fi diametral opusă valorilor religiilor clasice. Una dintre tendințele foarte cunoscute ale batjocoririi religiilor clasice este demersul de a crea un creștinism prietenos LGBTQ și un islam prietenos LGBTQ pentru a le opune învățăturilor religioase originale și tradiționale, utilizînd totodată și filonul „valorilor” progresiste, așa-zis liberale.
Un singur exemplu: orice opinie împotriva avorturilor, poziție pro-viață – cum a fost numită, este tratată ca un „discurs instigator la ură”. Textele biblice sunt tratate ca „discurs al urii”. Demonizarea celor cu opinii pro-viață este menită să întrerupă orice dezbatere legată de aplicarea drepturilor la avort. Este un evident atac la adresa libertății de exprimare, deoarece susținătorii avorturilor încearcă să-i reducă la tăcere pe cei cu opinii contrare.
Nu este doar o luptă de idei. Întreaga ideologie este reașezată și în textele de lege, cu sau fără abuzarea puterii.
Există un efort evident de a prezenta opiniile pro-viață ca fiind „amenințătoare”, ceea ce face ca majoritatea contramăsurilor să fie justificate. Recent, unele centre și biserici pro-viață au fost atacate. Chiar și unele centre de criză de sarcină, care oferă în SUA sprijin femeilor însărcinate și alternative la avort, au fost denunțate ca fiind „o amenințare pentru femei”. Senatorul democrat Elizabeth Warren a declarat că „centrele de criză de sarcină sînt acolo pentru a păcăli oamenii care caută ajutor pentru întreruperea sarcinii”.
Senatorul Warren, senatorul Mazie Hirono și alți democrați din Congresul american au sponsorizat un proiect de lege care ar închide astfel de centre și ar greva organizațiile de caritate cu amenzi de 100.000 de dolari sau 50% din veniturile obținute. Iar asta, în numele „interzicerii dezinformării” în chestiunile legate de avort.
Un judecător de la Curtea Superioară din Delaware, Eric M. Davis, a hotărît pentru cazul aparatelor electorale Dominion că raportarea Fox News despre dovezile de fraudă electorală la ultimele alegeri prezidențiale ar fi false. Cu alte cuvinte, pe propria sa autoritate, judecătorul Davis a negat dovezile. După ce a înlăturat probele printr-o hotărîre, el a dat aprobarea procesului Dominion împotriva Fox News pentru defăimare.
Asistăm la abuzul de drept pentru a impune narațiunea oficială a alegerilor, o narațiune infirmată de dovezile prezentate de mulți experți. Cu alte cuvinte, judecătorul Davis a folosit sistemul de justiție pentru a-i pedepsi pe cei care prezentau știri nefavorabile narațiunilor oficiale. Hotărîrea lui Davis semnalează sfîrșitul adevărului și al libertății de exprimare în Statele Unite. De acum, tot ce nu este „liberal”, e „fake”!
Starea de „urgență permanentă a urii”
În august 2022, FBI a raportat că crimele motivate de ură din SUA au atins cele mai înalte niveluri din ultimii 12 ani. Poliția din San Francisco a anunțat chiar că a existat o creștere cu 567% a crimelor motivate de ură împotriva asiaticilor. În mod convenabil, s-a lăsat a se înțelege că aceste „crime” ar fi fost săvîrșite de albi, în condițiile în care din rapoartele polițiștilor reieșea că afro-americanii ar fi principalii agresori! Președintele Joe Biden chiar a cerut Congresului să adopte „de urgență” o legislație mai aspră privind infracțiunile motivate de ură.
Și Marea Britanie a raportat o „creștere” a crimelor motivate de ură homofobă, în 2021.
Canada a anunțat anul trecut că infracțiunile motivate de ură împotriva asiaticilor au crescut cu 717%, în timp ce crimele motivate de ură de toate felurile au crescut „brutal”.
Irlanda raportează că infracțiunile motivate de ură au crescut cu 80%. Franța a susținut o creștere cu 53% a crimelor motivate de ură islamofobă, o creștere cu 36% a crimelor motivate de ură homofobă și o creștere cu 75% a crimelor motivate de ură antisemită.
„Lumea albă”, se pare, este deodată mistuită de ură; un cazan fierbinte de agresiune reacţionară. Dar sunt oare exacte astfel de cifre, au suferit albii vreo mutație de ordin psihic și au început brusc că îi urască pe ceilalți locuitori ai planetei? Greu de crezut. Există o starea reală de epidemie de crime motivate de ură? Cu totul fals.
Natura fundamentală a „epidemiei de crime motivate de ură” este o construcție socială motivată politic, menită să provoace schimbări legale care reduc libertatea.
De exemplu, „Prevenirea și urmărirea penală a infracțiunilor motivate de ură inspirată de supremația albă și a conspirației pentru comiterea infracțiunilor motivate de ură inspirată de supremația albă” – introdusă în ianuarie 2023 de Sheila Jackson Lee în Camera inferioară a Congresului american ca și proiect de lege – H.R. 61 – ar incrimina „criticarea persoanelor care nu sunt albe” motivate de supremația albă!
O noțiune extrem de greu de definit, mai ales în circumstanțele în care se asociază și cu „teoria înlocuirii” (Replacement Theory) albilor cu persoane ne-albe în societățile occidentale, dar și cu o altă „crimă”, anume „conspirația” la a comite asemenea „crime motivate de supremația albă”.
Iar dacă aceste stufoase descrieri se referă la vorbirea curentă, ne dăm seama că propriu-zis oricine se poate face vinovat de vreo „crimă” pedepsită de acest (deocamdată) proiect de lege. Orice referire la cea care a depus proiectul – Sheila Jackson Lee – o femeie de culoare, ar reprezenta o crimă dacă ar fi comisă de un alb, iar a critica proiectul ei de lege împreună cu cineva ar reprezenta conspirație pentru săvîrșirea acestei crime!
Mai mult, tot conspirație este și dacă o persoană scrie ceva pe internet, iar pe urmă altcineva îi aruncă mizerii în fața ușii dnei. Sheila Jackson Lee. „Conspiratorii” nici măcar nu trebuie să se cunoască între ei.
Exemple se pot găsi nenumărate. Putem însă concluziona că avem de a face cu o imensă construcție politică, ideologică, economică, juridică, culturală, tehnologică și cu cine știe cîte alte fațete, menită să instaureze suprimarea oficială a libertății de expresie și să instituie totodată mijloacele de coerciție necesare pentru a obține reducerea la tăcere a celor care se fac vinovați de gîndire critică și de exprimarea opiniilor proprii. Astfel, singurele idei, opinii, teorii etc. valide și legale rămîn cele ale propagandei.
Dincolo de abilitățile umane, vin capacitățile tehnologice!
Aplicațiile de urmărire a contactelor din timpul „pandemiei”, au proliferat cu cel puțin 120, fiind utilizate în 71 de state diferite, iar alte 60 de măsuri digitale de urmărire a contactelor au fost utilizate în 38 de țări. În prezent, nu există dovezi că aplicațiile de urmărire a contactelor sau alte metode de supraveghere digitală au contribuit la încetinirea răspîndirii Covid-ului. În schimb, contribuie copios la limitarea libertăților cetățenești.
Alte tehnologii avansate au fost implementate în ideea de a permite guvernelor să abuzeze de puterile de urgență. Un număr de 22 de țări au folosit drone de supraveghere pentru a-și monitoriza populațiile pentru a detecta încălcările regulilor Covid, altele au implementat tehnologii de recunoaștere facială, 28 de țări au folosit cenzura internetului și 13 țări au recurs la oprirea internetului pentru a gestiona populațiile în timpul presupusei pandemii. Un total de 32 de țări au folosit armate sau muniții militare pentru a aplica regulile, generînd inclusiv victime. În Angola, de exemplu, poliția a împușcat mortal mai mulți cetățeni în timp ce impunea un blocaj.
Interesanți rămîn și termenii utilizați oficial în ultima vreme! Primul termen, „covid denier”, un soi de „negator” al Covidului, aruncă această presupusă acuzație împotriva oricărui critic al răspunsului la pandemie și echivalează prin ricoșeu noțiunea de „covid” cu „Holocaust”, adică o situație complicată, generată de sintagma „Holocaust denier”, chipurile, aparținînd antisemiților. Deci, ură!
Epitetul „anti-vax”, în sensul de „anti-vaccinist” (șoșocar – cum se spune în România), răspîndit pentru a caracteriza pe oricine ridică întrebări cu privire la campania de vaccinare în masă sau la siguranța și eficacitatea vaccinurilor, funcționează în mod similar, ca un opritor al conversației, mai degrabă decît o etichetă descriptivă precisă. În mod clar, nu există un medicament sau un vaccin, care să fie întotdeauna bun pentru toată lumea, în orice circumstanță și tot timpul. Însă, odată catalogat ca „anti-vaxer”, oricine riscă să fie exclus din dialog, chipurile, nereușind să se ridice la nivelul celor care exprimă fraze rupte din ideologia woke sau pentru că nutrește sentimente de ură față de cei care acceptă să se vaccineze pentru binele general..
În ceea ce privește termenul de „teoretician al conspirației”, filosoful italian Giorgio Agamben observă că desfășurarea sa fără discriminare „demonstrează o ignoranță istorică surprinzătoare”. Și citează câteva exemple!
Oricine a menționat „Marea Resetare” în 2019 a fost acuzat că a acceptat o teorie a conspirației – adică pînă cînd fondatorul și președintele executiv al Forumului Economic Mondial de la Davos, Klaus Schwab, a publicat o carte în 2020 în care prezenta agenda WEF cu titlul elocvent, Covid-19: Marea Resetare.
Apoi, în cazul dezvăluirilor despre cercetările privind cîștigul de funcții al coronavirusului la Institutul de Virologie din Wuhan, finanțat de către SUA și a problemelor legate de siguranța vaccinurilor, informațiile publice au fost suprimate în mod intenționat, în beneficiul campaniilor coordonate de cenzură în presă și a campaniilor guvernamentale de defăimare împotriva vocilor disidente. Însă, singura diferență între teoria conspirației și știrile credibile a fost de aproximativ șase luni.
Aceeași situație și cu „Noua Ordine Mondială”! Dar, dacă am întocmi la repezeală o listă cu principalele „teorii ale conspirației”, de aici nu ar putea lipsi: venitul minim garantat, acte pentru „libera” circulație, urmărirea GPS obligatorie a oamenilor, societăți fără numerar etc.
De la cenzura ”lockdown” la rusofobie
Odată cu debutul falsei pandemii, propaganda a împărțit populația în două: cea a oligarhiei și cea a oamenilor de rînd (aici îi includem și pe medicii și pe cercetătorii onești care au încercat să tragă semnale de alarmă) și care pur și simplu nu au putut să discute între ei și s-au retras în sfere separate. Sau „bule”. Platformele tehnologice occidentale (cum ar fi Twitter sau Facebook) erau cu bună știință configurate astfel încît să nu asculte vocile raționale, care exprimau judecăți bazate pe realități și gîndire critică. Și pentru a anula, sau a elimina orice voci contrare discursului oficial.
Schema anti-rusă de astăzi este doar o altă derivată a „psihologiei Covid”, testată în timpul lockdown: „știința” (așa cum a fost numită de guverne) a oferit „certitudine” publicului și, în același timp, a stîrnit teama că orice nerespectare a regulile guvernamentale ar putea duce la moarte. La fel a fost manipulată populația și pe criteriul apartenenței politice.
Certitudinea morală (pretinsă din urmărirea „științei”) a dat o justificare pentru a judeca aspru, a condamna și a respinge persoanele care au pus sub semnul întrebării Lockdownul. Trucul psihologic geo-politic de astăzi – un derivat din precedentul lockdown – este de a „lipi” în sfera geo-politică poziția woke a toleranței zero față de chestionarea presupuselor principii „care sunt inviolabile” (cum ar fi drepturile omului). Astfel, schema folosește „claritatea” narativă a „invadarea ilegală, neprovocată și criminală a Ucrainei” de către Rusia pentru a oferi publicului occidental sentimentul satisfăcător de neprihănire necesar pentru a judeca în mod asemănător, cu asprime, de a îndepărta de la angajare și a denigra public pe oricine și-a exprimat sprijin pentru Rusia sau președintele Putin sau prin extensie chiar pentru economia sau cultura rusă.
Xi și Putin sînt considerați de mass-media occidentală ca fiind atît de deficienți din punct de vedere moral, încît mulți se tem că vor fi disprețuiți pentru că se află de partea greșită a liniei „morale” într-o problemă atît de controversată.
Guvernul SUA finanțează un grup de stînga radicală pentru a construi o listă neagră a instituțiilor media conservatoare
Radicalii din Departamentul de Stat al SUA au canalizat peste 300.000 de dolari către un grup radical de stînga – The Global Disinformation Index (GDI) – care a vizat și a pus pe lista neagră instituțiile media conservatoare. GDI este un grup finanțat și de Open Society Foundations a lui George Soros.
National Endowment for Democracy a Departamentului de Stat, o organizație non-profit finanțată de guvernul SUA, a transferat finanțarea către Fundația AN, filiala americană a GDI.
Potrivit fondului, grantul ar ajuta fundația „să lucreze cu parteneri locali din Africa, Asia și America Latină și Caraibe pentru a cerceta și a evalua riscurile de dezinformare ale ecosistemelor media online locale, folosind inteligența artificială, precum și evaluarea experților”.
„Evaluările de risc rezultate vor fi folosite pentru a sensibiliza companiile de publicitate și organismele comerciale cu privire la riscurile care apar din dezinformare în urma finanțării. De asemenea, partenerii vor folosi datele pentru a modela pozitiv și a conduce dezbateri politice naționale privind încrederea în mass-media și combaterea dezinformării”, arată GDI.
Cu alte cuvinte, banii contribuabililor americani sunt utilizați pentru a identifica publicațiile de dreapta și a le tăia finanțarea, pentru a le falimenta!
Tot aici intră și EU Disinfo Lab, care are sloganul „our goal is to defund disinformation”, adică scopul nostru este de a definanța dezinformarea!
Ceea ce sare în ochi este că aceste ONG-uri operează strict cu „certitudini”, nu par să aibă nici o umbră de îndoială că luptă cu informații răuvoitoare, menite să dezinformeze. Și asta, cu toate că informațiile pe care le combat nu au fost analizate de vreun specialist, apar în lista țintelor doar pentru că nu se suprapun exact peste linia ideologică „liberală”.
Mai departe, e interesant să analizăm termenul de „definanțare”. Adică, oprirea finanțării firmelor, presei, canalelor de social-media, într-un cuvînt obturarea tuturor canalelor de comunicare a celor care nu aderă la ideologia pseudo-liberală. („Milka, Milka în p… mea!” – dacă mai țineți minte revoltatul împotriva regimului odios condus de Liviu Dragnea, cel care creștea veniturile cetățenilor și le tăia taxele și pe care era nevoie să îl izoleze de opiniile binevoitoare ale „Latrinei 3”, finanțată cu reclame ale celor de la Milka).
Cel mai flagrant exemplu este cel vizînd platforma Twitter, unde cenzura ilegală și anticonstituțională, de stat, a fost denunțată de Elon Musk, după ce a cumpărat compania. Concomitent, Twitter și canalul Telegram au fost rebotezate de propagandă ca fiind „canalele de comunicare ale extremiștilor”. A descoperit cineva vreun discurs extremist pe Twitter? Răspunsul l-am avut la interviul oferit de Elon Musk celor de la BBC, cînd patronul Twitter a solicitat „jurnalistului” de la BBC un singur exemplu în acest sens, iar reprezentantul BBC nu a fost capabil să-l ofere!
Ucraina, Polonia și alte șase țări cer ca Meta și alți giganți ai tehnologiei să lupte împotriva dezinformării. Adică să îi cenzureze pe cetățeni și să cenzureze informația care ajunge la ei!
Pe fondul îngrijorărilor tot mai mari cu privire la efectele insidioase ale dezinformării din Rusia, prim-miniștrii a opt țări europene – inclusiv Ucraina, Moldova și Polonia – au semnat o scrisoare deschisă prin care le cer directorilor executivi ai marilor companii de social media să ia măsuri mai agresive pentru a opri „răspîndirea de știri false” pe platformele lor.
Scrisoarea publicată cere liderilor companiilor, inclusiv Meta, părintele Facebook, să ia măsuri „împotriva dezinformării care ne subminează pacea și stabilitatea” și să renunțe la eforturile „de a slăbi sprijinul față de Ucraina pe fondul războiului rus de agresiune.”
Prim-miniștrii Republicii Cehe, Estoniei, Letoniei, Lituaniei și Slovaciei au semnat și pledoaria, care a fost lansată pentru a coincide cu Summitul pentru Democrație condus de Casa Albă de la Washington. Scrisoarea este adresată directorilor executivi ai „Big Tech”.
Liderii naționali cer companiilor de tehnologie să dedice mai multe resurse pentru a răspunde „narațiunilor false”; să ajusteze algoritmii pentru a acorda prioritate acurateței și veridicității față de implicare și să marcheze clar postările automate și deepfake-urile, inclusiv cele produse de inteligența artificială. Ei au cerut, de asemenea, o reglementare mai coordonată din partea guvernelor și o mai bună auto-politică de către companiile de tehnologie.
Meta a lansat o declarație, spunînd că compania „face deja pași semnificativi” împotriva dezinformării legate de războiul din Ucraina, inclusiv eliminarea informațiilor înșelătoare „care ar putea cauza vătămări sau violențe iminente” și utilizarea unui serviciu terț de verificare a faptelor pentru a determina dacă postările conțin afirmații false, cărora li se oferă apoi o vizibilitate mai scăzută. Evident că nimeni nu ar putea cita vreun singur exemplu de vătămări sau violențe generate de vreo postare pe Facebook din atît de multe rațiuni încît devine inutilă orice explicație aici.
Meta a spus că restricționează, de asemenea, accesul la RT, rețeaua internațională de cablu finanțată de Rusia, și Sputnik, un site de știri și comentarii condus de guvernul rus, care ambele au diseminat „informații greșite”.
Iar asta, în timp ce, de la Langley, Virginia, siteul Myrotvorets instigă la uciderea oricui ar avea cea mai palidă opinie anti-ucraineană, incluzînd șefi de state, artiști, jurnaliști etc.
Polonia, departe de a fi suveranistă
În Polonia, un pensionar în vîrstă de 72 de ani a fost judecat pentru că a postat pe rețelele de socializare (Facebook) că președintele rus Vladimir Putin luptă pentru pace. După standardele actuale ale autorităților poloneze, aceasta este o afirmație revoltătoare.
Henryk Miketin este acuzat de „o crimă împotriva păcii și umanității” și de incitare publică la agresiune militară din cauza „sprijinului” său pentru acțiunile Rusiei, pe care le-a exprimat pe rețelele de socializare în martie anul trecut.
Potrivit lui, „Este ridicol ca un astfel de eveniment banal să fie ridicat la rangul de crimă. Nu pot reprezenta nici o amenințare. O amenințare mult mai mare este reprezentată de acțiunile celor care trimit arme în Ucraina astăzi, ajutînd aparent ucrainenii, dar de fapt stimulînd războiul. Probabil se gîndesc că voi intimida întreaga societate, care, din cîte mi se pare, devine din ce în ce mai puțin calmă cu privire la comportamentul autorităților care acționează împotriva intereselor poporului polonez”, a declarat Henryk Miketin.
După postarea sa pe rețelele de socializare din martie a anului trecut, poliția poloneză a intervenit asupra „bloggerului în vîrstă”, a efectuat o percheziție și a urmat procesul. „Aceasta este o palmă pentru exprimarea opiniilor la care aș avea dreptul într-un stat democratic. De aceea Polonia nu este un stat democratic”, a spus bărbatul.
Un al doilea caz extrem de interesant este al ziaristului spaniol Pablo Gonzales. Din februarie anul trecut, în Polonia, Gonzales, cetățean spaniol și UE, a fost ținut în izolare într-o țară din UE, soției și copiilor lui li s-au refuzat toate vizitele, cu excepția unor scurte vizite, eforturile avocatului său de a comunica cu clientul său au fost sistematic zădărnicite și, în mod scandalos, prizonierul a rămas practic fără protecție consulară. Și asta, numai pentru că a relatat despre ceea ce se întîmplă în Donbas.
Gonzales nu este reținut pentru nici o acuzație specifică pentru care să se apere în instanță. El este considerat „în curs de anchetare” pentru infracțiunea oarecum vagă de a fi „agent al Rusiei”. Dacă acesta este într-adevăr „agent”, pînă în prezent, se pare că nu au fost produse de către autoritățile poloneze dovezi judiciare care să susțină o astfel de afirmație. După peste un an de încarcerare, „ancheta” poloneză nu a descoperit nici un fapt incriminator care ar putea sta la baza unui rechizitoriu. Ca urmare, nu au fost depuse acuzații și nu este în perspectivă nici un proces pentru Gonzales.
Încheierea cenzurii și revendicarea libertății de exprimare?
Doctrina americană a contrainsurgenței (COIN) face apel la „cucerirea inimii și a minții”. Ideea este că victoria împotriva grupărilor insurgente depinde de obținerea sprijinului populației locale, care nu poate fi realizată doar prin forța brută.
În ultimele sale zile de mandat, președintele Barack Obama a luat decizia de a pune țara pe un nou curs. La 23 decembrie 2016, el a semnat Legea privind combaterea propagandei străine și a dezinformării, care folosea limbajul apărării patriei pentru a lansa un război informațional ofensiv, deschis.
O echipă numită Hamilton 68 a susținut că a descoperit sute de conturi afiliate rușilor care „s-au infiltrat” pe Twitter pentru a semăna haos și a-l ajuta pe Donald Trump să cîștige alegerile.
Dezinformarea, o relicvă pe jumătate uitată a Războiului Rece, a început să vorbească despre o amenințare existențială urgentă. S-a spus că Rusia a exploatat vulnerabilitățile internetului pentru a ocoli apărarea strategică a SUA, infiltrîndu-se în telefoanele și laptopurile cetățenilor privați. Finalul jocului Kremlinului ar fi fost să colonizeze mințile țintelor sale, o tactică numită de specialiști în război cibernetic „hacking cognitiv”.
Învingerea acestui spectru a fost tratată ca o chestiune de supraviețuire națională. Și am văzut deja unde duce aceasta.
Proiectul electoral prezent al lui Donald Trump, pentru alegerile prezidențiale de anul viitor include necesitatea demontării și distrugerii regimul de cenzură de stînga. „Dacă nu avem libertate de exprimare în America, atunci nu vom mai fi o țară liberă”. Planul președintelui Trump include totodată concedierea oricărui birocrat federal care s-a angajat în cenzura discursului cetățenilor americani, interzicerea folosirii fondurilor bugetare pentru a clasifica discuțiile în vederea cenzurii ilegale, interzicerea agențiilor federale de a cenzura discursul public, oprirea finanțării federale pentru toate ONG-urile și universitățile care derulează programe academice implicate în cenzură, adoptînd o cartă digitală a drepturilor și adoptînd o legislație pentru a limita drastic capacitatea marilor platforme de socializare de a restricționa libertatea de exprimare. „Restabilind libertatea de exprimare, vom începe să ne revendicăm democrația”.
După ce a revizuit lista secretă Hamilton 68, ofițerul de siguranță al Twitter, Yoel Roth, a recunoscut în privat că Twitter permitea ca „oamenii reali” să fie „etichetați unilateral ca spioni ruși fără vreo dovadă”.
Episodul Hamilton 68 s-a jucat ca un remake aproape identic al afacerii McCarthy din anii ’50 (o vînătoare dementă de presupuși comuniști), cu o diferență importantă: Joseph McCarthy s-a confruntat cu o oarecare rezistență din partea jurnaliștilor, agențiilor de informații din SUA și a colegilor săi din Congres. În zilele noastre, aceleași grupuri s-au aliniat pentru a susține noile liste secrete și pentru a ataca pe oricine le chestiona.
Din 2016, guvernul federal a cheltuit miliarde de dolari pentru a transforma complexul de contra-dezinformare într-una dintre cele mai puternice forțe din lumea modernă. Guvernul a început să-i înlocuiască pe directorii din domeniul tehnologiei cu comisari de facto pentru informații „de război”.
La companii precum Facebook, Twitter, Google și Amazon, nivelurile superioare de conducere au inclus întotdeauna veterani ai securității naționale. Dar, odată cu noua alianță dintre securitatea națională a SUA și rețelele sociale, foștii spioni și oficialii agențiilor de informații au crescut într-un bloc dominant în interiorul acelor companii.
În toamna lui 2017, FBI și-a deschis Foreign Influence Task Force cu scopul expres de a monitoriza rețelele sociale pentru a semnala conturile care încearcă să „discrediteze indivizii și instituțiile din SUA”. Departamentul pentru Securitate Internă și-a asumat un rol similar. Idem și Centrul de implicare globală (GEC) al Departamentului de Stat, agenția desemnată de Obama pentru a conduce campania de contra-dezinformare din SUA.
Acesta este modul în care „războiul împotriva dezinformării” creat de guvern a devenit marea cruciadă morală a timpului nostru. Un adevărat război ce pornește de la premise false și este partizană.
Dezinformarea este atît numele crimei, cît și mijlocul de a o acoperi; o armă care funcționează ca o deghizare.
Crima este însuși războiul informațional, care a fost lansat sub pretexte false și prin natura sa distruge granițele esențiale dintre public și privat și dintre străin și intern, de care depind pacea și democrația.
Confundînd în mod extrem de convenabil politica anti-establishment a populiștilor interni cu actele de război ale dușmanilor străini, propaganda a justificat utilizarea armelor de război împotriva cetățenilor americani. A transformat arenele publice în care se desfășoară viața socială și politică în capcane de supraveghere și ținte pentru operațiuni psihologice de masă. Crima este încălcarea de rutină a drepturilor americanilor, canadienilor, britanicilor, europenilor de către oficiali nealeși care controlează în secret ceea ce oamenii pot gîndi și spune.
Prima fază a războiului informațional a fost marcată de manifestări deosebit de umane de incompetență și intimidare prin forță brută. Însă următoarea etapă, deja în curs de desfășurare, este realizată atît prin procese scalabile de inteligență artificială, cît și prin pre-cenzură algoritmică, care sunt codificate invizibil în infrastructura internetului, unde pot modifica percepțiile a miliarde de oameni.
Ceva monstruos prinde contur în SUA și se extinde în restul lumii occidentale. Formal, ea prezintă sinergia puterii de stat și corporative în serviciul unui zel tribal care este semnul distinctiv al fascismului.
Nu doar că presa și zona de „soft power” s-a dus pe calea „woke”, ci coabitarea a devenit premiată! Și exportată copios. Mark Hemingway de la The Federalist a relatat în mod strălucitor despre auto-felicitarea mass-media într-un articol intitulat provocator „Pentru cinci ani consecutivi, premiile Pulitzer au recompensat dezinformarea”. Articolele, vizîndu-l preponderent pe Donald Trump (presupusa coluziune cu Rusia, taxe neplătite etc.) și terminînd cu așa-zisa insurecție de pe 6 ianuarie 2021.
Industrie de „verificare a faptelor” sau poliție a gîndirii?
Industria modernă de „verificare a faptelor”, care se referă la un domeniu științific bine stabilit, este, în realitate, un grup de ofițeri de conformare a Partidului Democrat. Organizația sa principală, International Fact-Checking Network, a fost înființată în 2015 de Institutul Poynter, un hub central în complexul de contra-dezinformare.
Oriunde te uiți acum, există un expert în dezinformare, la fiecare publicație majoră, în fiecare ramură a guvernului și în departamentele academice și, desigur, angajînd personalul ONG-urilor. Sunt suficienți bani proveniți din mobilizarea de contra-dezinformare atît pentru a finanța noi organizații, cît și pentru a le convinge pe cele consacrate să intre în acțiune.
Cum se face că atît de mulți oameni au putut deveni brusc experți într-un domeniu – „dezinformarea” – pe care majoritatea dintre ei nu l-ar putea nici măcar defini? Răspunsul vine din faptul că „expertiza în dezinformare” implică orientarea ideologică, nu cunoștințe tehnice.
Sute de milioane de postări individuale pe Facebook, videoclipuri YouTube, TikTok și tweet-uri au fost afectate din cauza modificărilor politicii privind Termenii și condițiile de „informare greșită”, în numele luptei cu dezinformarea, un număr necunoscut și greu de estimat de conturi personale de pe aceste platforme au fost fie cenzurate, fie blocate, fie suprimate definitiv.
Noi cercetări evidențiază dezinformarea despre dezinformare
Sacha Altay (studii post-doctorale la Oxford), Manon Berriche și Alberto Acerbi au publicat în martie 2022 un studiu intitulat „Dezinformarea despre dezinformare: provocări conceptuale și metodologice”. Cercetătorii au ajuns la concluzia că dezinformarea despre dezinformare poate fi la fel de dăunătoare ca și dezinformarea în sine. Lucrarea a fost publicată la SAGE Publications în „Social Media + Society”, vol.9.
În ciuda faptului că dezinformarea reprezintă o proporție minusculă din informațiile pe care oamenii le consumă, chipurile, americanii se simt mai preocupați de știrile false decît de terorism, frauda online sau agresiunea online.
Narațiunile alarmiste despre dezinformarea online continuă să cîștige teren, în ciuda dovezilor că prevalența și impactul acesteia sunt supraevaluate. Bazîndu-ne pe cercetările care examinează utilizarea „Big data” (seturi de date care sînt prea mari sau complexe pentru a fi tratate de software-ul tradițional de procesare a datelor) în științe sociale și studii de recepție, identificăm șase concepții greșite despre dezinformare și evidențiază provocările conceptuale și metodologice pe care le ridică.
Primul set de concepții greșite se referă la prevalența și circulația dezinformării. În primul rînd, oamenii de știință se concentrează pe rețelele sociale, deoarece este convenabil din punct de vedere metodologic, dar dezinformarea nu este doar o problemă a rețelelor sociale.
În al doilea rînd, internetul nu este plin de dezinformări sau știri false, ci de meme și conținut distractiv.
În al treilea rînd, minciunile nu se răspîndesc mai repede decît adevărul; modul în care definim informația falsă influențează rezultatele noastre și implicațiile lor practice. Al doilea set de concepții greșite se referă la impactul și recepția dezinformării. Cercetătorii susțin că definiția dezinformării modelează percepțiile asupra problemei. Nu ar trebui să fie încadrat doar dihotomic (adică adevărat sau fals), ci și în termeni de nocivitate și poziție ideologică. Ei întreabă: „Informațiile părtinitoare din punct de vedere politic care nu sunt false ar putea avea efecte dăunătoare, dar aparține categoriei de dezinformări?”
În al patrulea rînd, oamenii nu cred tot ce văd pe internet: volumul mare de implicare nu trebuie combinat cu credința.
În al cincilea rînd, oamenii sînt mai probabil să fie neinformați decît dezinformați; sondajele supraestimează percepțiile greșite și spun puțin despre influența cauzală a dezinformării.
În al șaselea rînd, influența dezinformării asupra comportamentului oamenilor este exagerată, deoarece dezinformarea adesea „predică corului”.
Un gînd bun, de final, pentru Davos
Klaus Schwab promite să controleze internetul și să-l curețe de cei care vehiculează „teorii ale conspirației”. Te așteptăm, Klaus!
Samizdat 
Leave a comment