Ionică și Vulpea. Sau cum ajunge Biserica Ortodoxă să sprijine sexo-marxismul

Mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuț, a decorat recent cu “Crucea Transilvană”, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei, pe șeful noului partid MRÎ. Evenimentul, potrivit siteului Mitropoliei, a avut loc la Biserica “Sfîntul Apostol Toma” din Cluj, unde se pare că o parte din cei care au fot decorați tot atunci, au contribuit financiar pentru renovarea exteriorului bisericii.

“Ionică” oferindu-i lui Julien distincția Foto: Mitropolia Clujului

Cei care au fost distinși: generalul (r) Virgil Ardeleanu (zis și Vulpea) și Vasile Dîncu. Nu mai vreau să glosez pe tema Vulpea – Cioloș, relația este bine cunoscută, anume “rămurica pe care stau bunicii împreună”. Cum, sper, la fel de bine cunoscută este și relația Dîncu-Cioloș.

“Ionică” și Vasile Dîncu Foto: Mitropolia Clujului

Virgil Ardeleanu (Vulpea) a condus ani de zile celebrul “doi și un sfert“, făcînd parte, cum s-ar zice, din “servicii”, cum tot apropiat de “servicii”, dacă nu chiar “în servicii” se află și Vasile Dîncu, după cum se susține, probabil și din cauză că a predat la Academia de Informații sau pentru că este un bun prieten cu fostul șef al SRI, George Maior. Sau poate din altă cauză.

Nici Mitropolitul Andreicuț nu a stat tare departe de “servicii”, dacă e să ne luăm după ce scrie presa. Așa încît, indiferent de alte opinii, am putea considera că decorarea din Duminica Mironosițelor a fost un soi de “inside job”.

“Născut în 1949, într-un sat din județul Maramureș, pe numele său real Andreicuț Ioan, actualul arhiepiscop de Alba a lucrat la Întreprinderea de Construcții Căi Ferate din Cluj-Napoca. La vârsta de 27 de ani, după patru ani de inginerie în cadrul CFR, drumuri și poduri, mai face doi ani de Teologie la Sibiu, între 1976-1978, un fel de cursuri comasate, la fără frecvență, care – în mod surprinzător – îi oferă privilegiul de a se înscrie la studiile de doctorat, între 1985-1989. Pe când lucra ca preot la Turda, începând din 1978, a fost prins că se ocupa cu lucruri necinstite (a facilitat înscrierea pe ușa din dos a unor candidați la Facultatea de Teologie), amenințat cu proces și șantajat cu excluderea din cler de către fosta Securitate. Devine în acest fel informator cu angajament scris și, din această clipă, ascensiunea preotului ceferist devine amețitoare: doctoratul, episcop de Alba (funcție la care a ajuns prin alungarea fostului episcop Emilian Bîrdaș Maramureșeanul, caz unic în toată Biserica Ortodoxă Română), arhiepiscop, decan al Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, înființată tot de el, Ordinul Național “Pentru Merit” în grad de “Mare Ofițer” conferit de Ion Iliescu în anul 2002 etc. Dosarul său de informator al Securității poate fi consultat la CNSAS, IPS Andreicuț fiind unul dintre cele trei cazuri de înalți ierarhi ai BOR ale căror dosare (atât cât a fost livrat de actualul SRI) au devenit publice, relata România Liberă.

“Fostul disident Gabriel Andreescu a publicat în ediția din 18 octombrie 2007 a ziarului Ziua extrase din dosarul de rețea al lui Andrei Andreicuț, care relevă faptul că a fost racolat pentru posibilitățile sale de a „penetra în intimitatea elementelor fost greco-catolice”. Ca informator a urmărit o călugăriță greco-catolică clandestină, l-a denunțat pe Octavian Bârlea, superiorul uniților din Germania pentru apelul său către românii din străinătate etc. Într-o informare din luna august 1985 l-a denunțat pe un preot romano-catolic care ținea cursuri de catehizare cu copiii și nepoții unor credincioși, „iar preotul respectiv îi notează în registrele lor cu numele maghiarizate”. Dosarul său de rețea nr. 354 arată că unul dintre credincioși venise la el să-i mărturisească problemele de natură sentimentală și faptul că intenționează să se căsătorească cu o străină. Andreicuț l-a denunțat scriind în nota sa informativă către Securitate din 28 octombrie 1983 toate aceste date intime” scrie Gazeta de Cluj.

“Ionică” a declarat de-a lungul timpului că a semnat un angajament deoarece, “în calitatea lui de inginer la compania de căi ferate, a fost constrîns să semneze acel document“. Hazliu!

Curtea de Apel Alba a admis în februarie 2008 contestația arhiepiscopului Andrei Andreicuț împotriva deciziei de poliție politică dată de CNSAS. Decizia este irevocabilă. Ierarhul avea angajament cu Securitatea și purta numele de cod “Ionică”, dar spune că nu a dat niciodată note informative. Într-o conferință de presă, Andreicuț le-a solicitat membrilor CNSAS să-i ceră scuze.

Andrei Andreicuț și fostul primar al Clujului, Sorin Apostu

Dar, poate că ar merita să zăbovim puțintel și pe momentul descinderii lui Andreicuț la Cluj, pe vremea “cinstitului” primar PDL Sorin Apostu, zis și “Fifty-Fifty”. Andreicuț a simțit imediat dorința de a ctitori ceva. Și, a și găsit un loc numai bun. Strada Coastei din Cluj. Tocmai aici se mutaseră familiile sărace, unele chiar scăpaseră din infernul rampei de gunoaie – Pata Rît, își luaseră casă aici, își făcuseră în sfîrșit buletin de identitate, își dăduseră copiii la școală. Mai mult, firma Tomșa Import Export cîștigase o licitație organizată de Primăria Cluj, urmînd ca aici să construiască locuințe sociale pentru săraci. Firma se afla în organizarea de șantier, plătise deja ridicările topografice, transporta materialele și se ocupa de împrejmuire. A aflat peste noapte, fără nici un preaviz, că nu va mai construi nimic! Mai mult, s-a aflat că Mitropolia a mai primit, cu titlu gratuit, și un treren pe Calea Turzii, mai marii Bisericii ortodoxe angajîndu-se să construiască în schimb un Centru Misionar, cu grădiniță și sală de sport. Dar asta încă nu s-a întîmplat… Pe cei 7.000 de metri pătrați de pe Coastei avea să apară Complexul Teologic “Nicolae Ivan”, sau în traducere P+5E.

Ca să realizăm un pic dimensiunile, iată cum se vede de pe Google Earth:

Și, ca să fie lumea mulțumită, și Primăria, și Consiliul Județean și-au deșertat cu generozitate banii în modesta ctitorie. Bani publici, deci să fie primiți!

Ctitoria P+5E Foto: Actual de Cluj

Pe 17 decembrie 2010, chiar înaintea Crăciunului, zeci de  polițiști,  jandarmi  și  polițiști  comunitari au descins pe strada Coastei, la 7 dimineața, pentru a evacua cele 56 de familii care stăteau în calea visului de a se ctitori ceva. Cca. 270 de persoane au fost mutate forțat în containere amplasate lîngă un depozit de deșeuri toxice, la rampa de gunoaie a orașului, într-un elan de discriminare și rasism institutionalizat, parte a celor 270 de persoane fiind de etnie roma. Dar, cel puțin, ei pot fi fericiți acum că pe amplasamentul fostelor lor locuințe se plimbă teologii. Pentru că ei, fără să mai aibă acces la servicii elementare, cum ar fi cele de sănătate sau acces la unități de învățămînt, pot să strîngă deșeuri reciclabile de pe rampa de la Pata Rât.

Potrivit proiectului, corpurile facultății sînt amplasate sus, pe cornișă, iar căminele, unul pentru băieți și altul pentru fete, de-a lungul aleii pietonale din zona Bisericii Sf. Toma. Unde se întîmplă decorările de la care pornisem la început!

Julien Ciolos și Vasile Dîncu

Pentru mari fapte, e nevoie și de mari oameni! De “mari caractere”. Să ne amintim puțin procesul lui Dan Voiculescu. Varanul, dacă vă place mai mult. Pe scurt, își cumpărase un teren, la suma solicitată de stat, unde apoi a investit bani ca să țină în viață un institut de cercetari falimentar. Peste ani, cînd din motive politice i s-a făcut dosar, acuza a fost că a plătit prea puțin pentru terenul cumpărat! Și, pentru că terenul era al Institutului de Cercetări Alimentare, un procuror mai zelor l-a chemat pe Dacian Cioloș, Ministru al Agriculturii, să spună dacă ministerul se constituie sau nu parte civilă în vederea recuperării sumelor. Terenul, ca să fie clar, a fost vîndut nu de către Ministerul Agriculturii, ci de cel al Finanțelor, deci Varanul nu avea absolut nimic de plătit celor de la Agricultură. Cu toate acestea, Cioloș, în mod mincinos, a declarat că Voiculescu are bani de achitat ministerului. Cioloș a fost ulterior pus sub acuzare, dar minune, procurorii au clasat cererea și au decis că Cioloș nu a săvîrșit nici o ilegalitate. Iar faptul că este un om “cinstit”, o știm prea bine, doar că “au trebuit să moară oameni” ca să afle și cei care nu l-au votat niciodată. Și, iată, acum știm că este și un foarte bun creștin, primind cea mai mare distincție pe care “Ionică” o poate oferi.

Pe Julien Ciolos, ca și pe Vasile Dîncu, i-am putea descrie mai curînd ca fiind “progresiști“, agenda lor politică, comuna la vremea cînd conduceau împreună Guvernul “meu”, fiind orientată către politicile globaliste, așa-zis liberale, denumire sub care stă întreagul esafodaj neomarxist al axei franco-germane din cadrul UE.

Nu e vreo dezvăluire ce scriu eu aici, este doar o umilă opinie! Politicile globaliste, zise și sexo-marxiste, și nu fără temei, au în vizor, dincolo de desființarea granițelor (societatea deschisă), și elemente precum renunțarea la conceptul “retrograd” de familie, înlocuirea Creștinismului cu islamismul, a libertății cu “libertățile sexuale”, alte astfel de minunății. Mai punem și avorturile sau eutanasia și vom vedea că, practic, nu doar că nu ar trebui să aibă nimic de a face cu Biserica, și nici măcar nu mă refer aici la cea Ortodoxă, ci la oricare confesiune creștină, dar această politică ateee, neomarxistă, sexo-marxistă, este clar îndreptată împotriva Bisericii și credințelor creștine pe care își propune să le nimicească.

Practicile lui Julien, care se vrea din nou prim-ministru, includ și o pagină interesantă în compania lui Gregorian Bivolaru, în cadrul MISA. O spune chiar “guru”:

Deci, oricît aș dori să îmi explic subita efuziune față de Julien & Co, nu pot găsi nimic în sfera bisericească, dar pot să găsesc mai mult de o grămadă cînd mă gîndesc la “servicii” și joaca lor “nevinovată” prin politica românească. Un “Ionică” dispus să distingă un “credincios” practicant de “tantra yoga”, ca să nu spun mai multe. Numai bun să intre proaspăt ca o petunie și ca bun creștin în cursa electorală, unde să-i ceară alegătorului creștin să îl voteze. Garantat Ionică!

 

One thought on “Ionică și Vulpea. Sau cum ajunge Biserica Ortodoxă să sprijine sexo-marxismul

Add yours

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Up ↑