Dupa joaca de-a sanctiunile impotriva Rusiei, UE pare sa fi ajuns la concluzia ca gazele rusesti sint doar o mica parte a problemei. Acordul Rusia–China pe gaze, mai are de asteptat, deocamdata insa, Germania se aprovizioneaza cu gaz rusesc la preturi preferentiale, in timp ce Merkel face apologia sanctiunilor. Nici macar nu e vorba de dublu standard aici, ci de ipocrizie groasa si sfidarea pe fata a tarilor partenere din Uniunea Europeana.
Departe sint vremurile in care Barack Obama, probabil cel mai toxic politician al ultimelor decenii, cel care a dus cele mai dure politici in privinta dizolvarii granitelor, eradicarii Crestinismului din societate, punerea sub semnul intrebarii a drepturilor si libertatilor cetatenesti, califica statul condus de Vladimir Putin drept o “putere de interes regional”, ca sa nu mai spunem despre declaratiile lui John McCain care cataloga Rusia drept o “statie de benzina cu pretentii de stat”. In slugarnicia ei, Huffington Post, avea sa “rotunjeasca” definitia la “Irrelevant Gas Station“. Atit de irelevanta era Rusia incit nemtii nu puteau decit sa se bucure ca un fost cancelar, Gerhard Schroeder, refuzind functia de vicecancelar al Angelei Merkel, a fost numit presedinte al consiliului de administratie al Rosneft, cel mai mare producator de gaze si petrol din Rusia, dar si din lume, companie controlata de Kremlin.
Legatura cu Germania este evidenta, mai ales daca ne gindim la Pipeline Nord Stream 1 si mai ales 2, acesta fiind miza bataliei actuale, fiind, in fond, expresia SPD si CDU de a aduce Rusia mai aproape de interesele germane, dar si de a asigura necesarul de energie pentru Germania. In fond, este o continuare a politicilor duse si de cancelarii Willy Brandt si Helmut Schmidt. De prisos sa amintim ca realizarea conductei se face in ciuda opozitiei Statelor Unite, dar Schroeder este, oricum, unul din vechii opozanti ai americanilor: a refuzat sa i se alature lui George W. Bush in al doilea razboi impotriva lui Saddam Hussein, si a indemnat-o pe Angela Merkel sa nu acorde importanta solicitarilor lui Donald Trump de a aloca 2 la suta din PIB-ul Germaniei pentru aparare. A se citi NATO. La fel, construirea Nord Stream 2 a ultragiat deja cele trei tari baltice si Polonia. La fel, ministrul lituanian al Energiei, Zygimantas Vaiciunas, a declarat ca Nord Stream 2 va face Europa si mai dependenta de gazul rusesc si ca reprezinta o amenintare pentru solidaritatea europeana. De o cu totul alta parere este cancelarul austriac Sebastian Kurz, care este un sustinator al proiectului.
SUA vad Nord Stream 2 (unde Schroeder a ajuns CEO in octombrie 2016) ca un instrument de a creste dependenta europenilor de gazele rusesti (asta a devenit deja cliseu) si, de asemenea, de slabire a Ucrainei, tara de tranzit a gazului catre Europa. In campania electorala in urma careia Merkel a cistigat un al patrulea mandat, Schroeder a fost criticat (“SPD s-a pus la dispozitia Nord Stream” etc.), ceea ce nu a schimbat cu nimic politicile externe ale Germaniei, in flagranta contradictie cu ceea ce predica politicienii si Anghela Merkel in primul rind!
Partea hazlie (ca sa nu zic abjecta) este ca actuala coalitie CDU + SPD condusa de Merkel se opune (pe fata) propriilor interese si nevoi, aduce critici usturatoare Nord Stream, in timp ce viseaza sa se infrupte din gazul venit de la rusi, ba inca sa aiba si preturi preferentiale! In acest timp, verzii, AfD si chiar CSU (din Bavaria) sint partide cu pozitii favorabile fata de Nord Stream si apropierea fata de Rusia. Cum ar veni, vorbind pe bune, consesnul german este total.
In ceea ce priveste oponentii, afara de americani, ar fi de notat Danemarca, unde Parlamentul a votat o lege ce poate bloca trecerea conductei prin apele ei teritoriale, la fel si Polonia, care se bazeaza pe Autoritatea Anti-monopol. Congresul SUA l-a fortat pe Donald Trump sa semneze noi sanctiuni – Countering America’s Adversaries through Sanctions Act (CAASTA), ce vor fi opozabile guvernelor europene, dar si companiilor din energie, in cazul in care permit construirea gazoductului, in cazul companiilor definitiile fiind extrem de largi: “vind, cumpara, inchiriaza sau ajuta in orice forma”. Americanii sint interesati sa livreze pe piata europeana propriul gaz lichefiat, dar deocamdata, continua sa creasca importurile de gaz rusesc pe piata europeana, iar cererile sint tot mai mari. Ca atare, eventualele sanctiuni pe care americanii le-ar aplica companiilor europene importatoare de gaz rusesc, ar genera imediat reactii antiamericane.
Ministrul de Externe german, Sigmar Gabriel, sustinea in decembrie 2017 ca Germania trebuie sa se opuna SUA atit geopolitic, cit si geoeconomic! Ceea ce, Germania a si inceput sa faca. Mai exact, sa se uite in directia opusa, la Rusia cea “nefrecventabila”. De unde toata adversitatea asta politica cu Rusia? Pai, de la prosteala cu Putin-dictator. De unde stim noi ca Putin este dictator? In primul rind, se afla la al patrulea mandat. Ca si Angela Merkel, care insa nu este dictatoare. Ne mai spune si presa, care sustine ca e copios intoxicata de Putin. Nu ne spune insa presa de ce se lasa intoxicata, daca se lasa! Mai aflam ca tot Putin ar interveni si in diverse alegeri, de-a lungul si de-a latul planetei, cind in Statele Unite, cind in Marea Britanie, cind in Germania, cind in Romania, cind in Ungaria, cind in Cehia, punind dupa bunul sau plac la conducerea tarilor in chestiune diversi politicieni. Stiti povestea! Un “troll-farm” cu 20 de trolli transmite mesaje pe Facebook si de aia. Ii si cunoastem nominal pe “politicienii lui Putin”, ca propaganda functioneaza ca unsa: Mircea Geoana, Victor Ponta, Crin Antonescu, Liviu Dragnea, Viktor Orban, Milos Zeman, Beata Szydlo, Nigel Farage, in general oricine se opune grangurilor din spatele establishmentului socialist american si al partenerilor globalisti neomarxisti din Europa.
Numai ca, sentimentul anti-putinist din Europa a inceput sa paleasca, iar razboiul economic ce se intrevede tot mai clar, cel cu americanii, ii fac pe actualii conducatori sa caste mai bine ochii si inspre Est.
Cea mai recenta pozitie pro-Putin apartine insa presedintelui CE, Jean-Claude Juncker: “Nu poate exista o agenda de securitate a Europei fara Rusia condusa de prietenul meu Vladimir Putin”. In deplina opozitia cu politicile lui Trump, ori cel putin in opozitie cu establishmentul din Washingtoin D.C., Junker sustine ca nu isi doreste reluarea retoricii de tip “Razboi Rece” cu Rusia.
Ce vrea, de fapt, CE? Daca Trump declara ca vrea sa se apropie de Putin, apostolii “societatii deschise” sareau ca e ceva nasol, dar daca acelasi lucru este dorit de Junker sau Merkel, e ceva nemaipomenit de bun. Oricum, Junker nu poate decit sa sprijine principalele state ale UE – Germania si Franta – asa incit, daca Trump i-a batjocorit pe fata si pe Macron si pe Merkel, i se arata acum ca tocmai UE se va duce sa-l pupe in dos pe Putin si sa-l giugiuleasca, indiferent de cit de mult si-ar dori Donald Trump sa faca asta.
Unde credeti ca s-a dus Emmanuel Macron dupa vizita efectuata in America? La tovarasii lui En Marche? La cetatenii francezi? Nicidecum. A fugit la Christine Lagarde, sefa FMI-ului, nimeni alta decit buna prietena a domanei baronese Philippine de Rotschild. Sa nu uitam ca Macron s-a nascut exact din mediul bancar. Sau a fost facut in eprubeta acolo. Si ca e globalist.
Aici, insa, avem si o alta obeservatie de facut! Junker ar putea, de asemenea, sa incerce sa refaca legatura distrusa a axei franco-germane. Franta, pe de o parte, se straduieste din rasputeri sa il iubeasca pe Trump, dar mai ales pe democratii americani de la care asteapta izbavirea de Trump, isi cultiva intens relatiile cu Israelul, dar se impotmoleste in relatiile bune pe care le are cu Iranul de care americanii tocmai se indeparteaza si Donald Trump se gindeste sa o cocoseze cu sanctiuni drastice. Ce vor viza deopotriva si Franta.
Germania, pe de alta parte, are relatii privilegiate cu Rusia si o relatie dezagreabila cu Trump si o problema de imagine suplimentara. Obama a vizitat-o pe Merkel la finalul mandatului, cedindu-i rolul de “lider al Lumii Libere“, orice ar insemna asta, titula cu care Merkel nu a reusit deocamdata sa faca nimic, afara de a-si agrava propria situatie interna, continuind sa sustina orbeste planul globalist de importare a migrantilor si punerea umarului la dizolvarea granitelor si suprimarea Crestinismului european.
Firesc, in aceasta situatie, Grupul de la Visegrad a capatat tot mai multa consistenta, iar Franta pare ca si-a luat destinul in propriile miini, avind asupra Germaniei si avantajul de a fi o putere nucleara si de a detine si o armata adevarata.
Pe de alta parte, Vladimir Putin a devenit o piesa vitala in majoritatea aranjamentelor planetare. Fie ca vorbim despre impacarea celor doua tari din Pensinsula Coreana, fie ca vorbim de Iran, fie ca vorbim de China, fie ca vorbim de Siria, de Israel, de Tarile Baltice, de Germania, Anglia sau chiar Brazilia. Orice s-ar spune, Putin a demonstrat ca este un conducator rational si consecvent, ca nu poate fi pacalit usor, ca nu raspunde provocarilor gratuite ale NATO, ca isi asteapta cu chibzuinta momentul pentru orice interventie. Chiar daca, vremelnic, trebuie sa suporte sanctiuni ilogice din ratiuni pur propagandistice ale politicienilor globalisti.
Putin este insa – spre disperarea unora – crestin si conservator. Asa incit, o apropiere pe fata de presedintele american in viitor nu ar fi citusi de putin exclusa. Chiar daca, in clipa de fata, este greu de spus daca Trump mai are sau nu conducerea Casei Albe, ori daca puterea a trecut in miinile unor generali fanatici care vor sa porneasca un razboi global. La fel, este neclar cum “marea finanta” si promotorii marxismului cultural vor reusi sau nu sa puna din nou miinile pe putere. Dar, lupta impotriva “terorismului islamic radical” cum l-a definit Trump, si apararea Crestinismului, dar si al ideii de stat in forma in care o cunoastem, ar fi un punct forte de apropiere a celor doi lideri – Trump si Putin – si apropierea acestora de Grupul de la Visegrad.
Grupul de la Visegrad se distinge de restul Europei prin valori proprii, standarde sociale specifice, dar si prin orientarea traditionalista, ca o forma diferita de cultura europeana, sau cel putin subcultura. Dar, dincolo de standardele si valorile zonei, ostila islamizarii de exemplu, zona ramine ostila si proceselor de disolutie statala si multiculturalism impuse de la Bruxelles sau Berlin, astfel ca multi au inceput sa vada aici o posibilitate pentru un “exit” din UE. Dupa cum spune Alexander Dugin intr-un recent interviu, de exemplu, brexitul a insemnat ruperea polului anglo-saxon ca raspuns la euro-idiotism. Dugin crede ca daca polul vestic a ajuns la aceasta optiune, la fel de bine ar putea descoperi si Grupul de la Visegrad ca incompatibilitatile cu Germania si Franta sint nerezolvabile si sa aleaga intr-un final solutia iesirii din uniune. Identitatea civilizationala si suveranitatea sint aici in primul rind in discutie! Ca atare, crede Dugin, disolutia valorilor nationale, promovata de ultra-liberalii sprijiniti de George Soros, ar putea pune paie pe foc si in continuare. Mai sint, desigur, multiculturalismul si migratia, menite sa distruga societatea chiar din interiorul ei.
Dar, la fel de bine, si aceasta pare sa fie deocamdata optiunea liderilor Grupului de la Visegrad, aceasta parte a Europei ar putea alege sa se agrege intr-un pol unitar, solid, care sa isi conserve valorile si traditiile, si sa se constituie intr-o alternativa la ce are de oferit polul franco-german si satelitii adepti ai sexo-marxismului ce graviteaza in jurul lor. In mod logic, indiferent de cele sustinute de propaganda atlantista si de ONG-urile lui Soros, Grupul de la Visegrad nu este si nici nu e necesar sa fie nici in viitor in siajul Kremlinului ori al Washingtonului, putind foarte bine sa se descurce si singura. Tot mai aproape de grup graviteaza Austria, de asemenea avind o politica stricta in privinta acceptarii migrantilor si doritoare sa isi pastreze europenitatea, la fel si Italia care pare sa se trezeasca din nauceala vest-europeana, Elvetia priveste cu tot mai mare optimism la politicile promovate de Viktor Orban, dar in discutie s-ar mai putea afla si “Balcanii” – cu Bulgaria, Serbia, Croatia, dar si Tarile Baltice. Grupul ar putea genera o reorganizare consistenta, daca nu totala, a spatiului european, cu o distributie clara a valorilor fiecarei parti. In primul rind, distinctia se face intre dorinta de a integra islamul valorilor europene, sau nu – dupa cum cred reprezxentantii V4.
Una din prblemele ce ar mai trebui sa si le rezolve acest pol care dupa toate semnele se afla in curs de coagulare, ar fi insa rusofobia manifesta si in Trarile Baltice, si in Polonia, si nu fara motiv, dar la diminuarea careia par sa contribuie copios si Bruxellul si Berlinul prin politicile lor aberante, neomarxiste si germano-centrice, care intr-un final ar putea sugera celor din V4 ca fostul dusman, Rusia, ar putea deveni un viitor partener. Mai ales daca ne gindim la proiecte de tipul North Stream 2 ce s-ar putea dovedi extrem de profitabile din punct de vedere economic. Rusia, la rindul ei, nu poate fi decit interesata de stoparea extinderii fenomenului globalist in zona, asa incit ar sprijini orice initiativa menita sa stopeze politicile distructive ale neomarxistilor.
Intorcindu-ne la North Stream 2, sigur ca gazoductul ar profita Rusiei. Dar, la fel de adevarat este ca le-ar profita si celor din nordul continentului, la cresteri economice in zona, la cresterea suveranitatii si un grad mai mare de independenta fata de polul franco-german.
La fel, Initiativa Celor Trei Mari, pe cealalta directie, nord-sud, bazata de data aceasta pe considerente civilizationale si nu politice, pe apararea traditiilor si valorilor zonei, ar putea constitui o alternativa la fel de viabila. Si acest proiect a beneficiat deja de atentia lui Donald Trump si, probabil, ar beneficia de acelasi interes si din partea lui Putin.
Si, ca sa revenim putin la Junker, acesta a mai spus ceva: ca Europa isi pierde pozitia mondiala, ceea ce este perfect adevarat. De remarcat aici ca odata cu Brexitul, nu doar Marea Britanie se indeparteaza de UE, ci si tari precum Canada sau Australia, America pescuieste in ape tulburi, ceea ce nu lasa prea multe optiuni nici pentru Angela Merkel. Trebuie sa il iubeasca pe Putin!
Cit despre Trump, in mod evident nu are cum sa se bazeze pe Macron care se pupa cu democratii si bea apa plata cu doamna Christine Lagarde. Nu are cum sa se bazeze nici pe Merkel care se straduie sa transpuna visele lui George Soros in realitate, deci va trebui sa gaseasca o solutie ca sa il poata “iubi” pe Putin, caci aceasta “iubire” poate sa fie extrem de profitabila si pentru administratia Trump si este una din principalele conditii ca SUA sa isi poata incepe disputa cu China.
Si apropos de articole alarmiste ca Junker “ne baga pe git Rusia”, sa fim seriosi! Junker nu ne-ar baga niciodata pe git ceva profitabil. Ar prisosi piata ruseasca produselor romanesti? Serios? Probabil ca Romania ar trebui sa isi stabileasca propriile prioritati si sa nu astepte sa fie dadacita in timp ce prin tara unii ii improasca cu rahat pe ceilalti si invers.
Samizdat 
Leave a comment