Stakeholderii plandemiei

“Religion is based on the idea that God is an imbecile.”

— Noam Chomsky

Rostirea adevărului vine mereu cu „costuri asociate”. În cazul „plandemiei”, cu o demonizare a tuturor celor care au curajul să gîndească sau, Doamne ferește, să denunțe imensa mistificare a fenomenului. Însuși termenul de „covidiot”, potrivit Wikipedia, apare ca fiind „un individ care, în fața circumstanțelor cumplite pentru toți, acționează egoist față de ceilalți în loc să fie solidar și generos”. Adică se sustrage îndemnului: stai acasă, poartă mască, fii cobai!

Mai mult, termenul este asociat cu sintagma de „infodemie”, înțeleasă ca supraabundență de informații, atît online, cît și offline, ce include încercări deliberate de diseminare a informațiilor greșite (fake news) pentru a submina răspunsul la sănătatea publică și pentru a avansa agendele alternative ale grupurilor de „covidioți” în scopul de a dăuna sănătății fizice și mentale a oamenilor, creșterii stigmatizării, amenințînd / zădărnicind eforturile de redobîndire a sănătății, anume prin nerespectarea măsurilor de sănătate publică, reducînd astfel eficacitatea acestora și punînd în pericol capacitatea țărilor de a opri pandemia.

Mai mult, „covidioții” sînt prezentați ca tributari unor teorii ale conspirației, dar etichetele lipite sînt mult mai vaste, mergînd de la aderența la grupuri de „extremă dreapta” și pînă la grupuri care neagă Holocaustul!

Pentru cei deprinși cu propaganda stîngistă, o astfel de imagine voit distorsionată a realității, ba chiar o întoarcere a ei cu 180 de grade, nu reprezintă nici o surpriză! În viziunea lui Nichita Stănescu ar fi imaginea șarpelui ce-și înghite coada, sfîrșind în cele din urmă întors pe dos!

Cu volumul de față ne-am afla, așadar, oficial, în fața unui crîmpei al „infodemiei”, încropit tocmai de intelectualul alungat din cetate pentru simpla sa vină de a gîndi, de a spune lucrurilor pe nume! Căci, Modeste Schwartz este persona non grata în România, alungat fiind pentru cinci ani pentru „crima” de a fi denunțat în textele sale simbioza purulentă a „statului paralel” cu o putere politică abulică. Sigur, Schwartz împărtășește oarecum aceeași soartă pe care a avut-o și Renaud Camus, tîrît în fața instanțelor franțuzești, ori Dinesh D’Souza în Statele Unite, ca să dau cele mai la îndemînă exemple.

Modeste Schwartz se întoarce acum, la mijlocul exilului, și ne aruncă peste ziduri, nu mănușa – cum s-ar fi așteptat unii, ci tocmai o carte și, totodată, îndemnul sincer de a gîndi. Demersul propus de autor nu este, totuși, foarte la îndemînă!

Și am să explic! În primul rînd, media corporatistă, copios finanțată, otrăvește constant conștiințele, inducînd groaza. Întrebat în timpul unei expuneri cum se poate lupta împotriva spălării creierelor, Dennis Prager – una din vocile conservatoare americane puternice ale momentului, s-a văzut nevoit să ridice din umeri și să recunoască – oarecum placid – că nu are de oferit nici un răspuns.

Prager a explicat că deținuții politici condamnați la moarte în gulagul sovietic, chiar și în clipa finală, continuau să fie convinși că greșiseră față de partidul comunist și își acceptau pedeapsa ca fiind una firească pentru „crima” de a fi gîndit diferit decît o impunea linia ideologică bolșevică. Altfel spus, nici chiar contactul dur cu realitatea nu îi mai ajuta în redobîndirea conștiinței de sine, cum nici în perceperea realității.

În fața plutonului de execuție, cînd lucrurile erau extrem de clare, ei mergeau la moarte fără să se revolte, fără să strige „Libertate!” sau „Jos comunismul!” sau „Moarte lui Stalin!”, ceea ce părea de neconceput, căci majoritatea erau propriu-zis „vinovați” doar de faptul că s-au născut în clasa socială „nepotrivită” din perspectiva bolșevismului.

Metodele utilizate de KGB pentru spălarea creierelor, spre deosebire de cele utilizate de americani, se bazau pe tehnici simple, dar de mare eficacitate! Astfel, cei din KGB au ajuns la concluzia că simpla expunere a unui individ la o anume informație, în mod constant repetată timp de două luni, îl făcea pe acesta să creadă orbește în informația inoculată. Mai mult, chiar dacă ulterior i se prezentau documente sau fotografii ce contraziceau cele inoculate, cel spălat pe creier refuza să creadă în veridicitatea lor.

Dar să vedem și cum s-a procedat la nivel colectiv! Într-un interviu din 1985, Yuri Bezmenov, un agent KGB care a defectat în Occident în 1970, dezvăluia strategia Uniunii Sovietice de destabilizare a Statele Unite.

Partea șocantă survine la afirmația că cea mai mare parte a procesului era înfăptuit chiar de americani „datorită lipsei standardelor morale”. Artiști, ziariști, profesori universitari etc. au acceptat să propage ideile comuniste de dragul unor foloase individuale, propriu-zis punîndu-se în slujba agenților sovietici.

Manipularea exercitată de mass-media și mediul academic s-a realizat fără mare greutate, spre surprinderea sovieticilor.

După absolvire, tinerii astfel îndoctrinați au intrat în instituțiile cu cea mai mare influență asupra societății și culturii, precum universități, mass-media, agenții guvernamentale și organizații non-profit. Ceea ce i-a ghidat în acea perioadă a fost în principal teoria „marșului lung prin instituții” propusă de marxistul italian Antonio Gramsci. Acest „marș lung” a avut drept scop modificarea celor mai importante tradiții ale civilizației occidentale. Drept urmare, generații de tineri au fost îndoctrinați cu ideologia comunistă în avalanșa ce a urmat.

Cel mai eficient instrument de capturare a culturii este dominația asupra limbii. Nu întîmplător găsim astăzi termeni precum „libertăți”, „progresism”, „valori europene”, „democrație liberală”, „principii ale statului de drept”, „justiție socială” etc. total dezbrăcate de sensul lor inițial!

Cînd cineva spune „valori europene” nu se gîndește la Mozart, Rubens, Balzac, ci la homosexualitate, feminism, islamism – traduse prin incluziune, libertăți sexuale, îmbogățire culturală.

La fel, noțiunea clasică de democrație nu are nimic de a face cu „democrația liberală” – care exclude orice formă de existență al unui alt curent de gîndire decît cel așa-zis liberal, dar bolșevic în esență!

Dacă primul stadiu al procesului, cel al demoralizării, se prevăzuse de KGB să dureze 15-20 de ani, perioada creșterii unei generații, adică spălarea creierelor cu ideologie comunistă, a doua etapă – aruncarea societății în haos – era estimat ca fiind între doi și cinci ani. Această etapă prevedea schimbarea bazelor economiei, a relațiilor externe și a sistemelor de apărare, cu sprijinul unui guvern intruziv în viața oamenilor și cu propagarea în continuare a ideilor subversive în presă și mediul academic.

A treia etapă – criza – estimată la o perioadă de la două la șase luni reprezintă partea în care „idioții utili” nu mai sînt necesari și sînt eliminați, totul terminîndu-se cu un război civil sau cu o revoluție. Adică exact cum s-a procedat deja în Grenada, Afganistan, Bangladeș sau China!

Ultima etapă este cea a normalizării, cînd populația începe să asimileze comunismul. Și această etapă este de durată și poate însemna chiar și 20 de ani.

Propunerile ambițioase, cum ar fi „Marea Resetare”, vizează așadar schimbarea fundamentală a lumii în economie, relații internaționale și sisteme de apărare și stabilirea unei guvernări globale, anume tabloul este identic cu cel din etapa a doua a lui Bezmenov, post-destabilizare, adică aruncarea în haos.

Sigur că în astfel de condiții, receptarea adevărului devine o chestiune dificilă, mai ales în condițiile în care orice dezbatere este suspendată de facto. Pe de o parte, după cum constată și autorul, avem de a face cu o „incredibilă decrepitudine intelectuală a elitei occidentale”. Numeroasele „reforme” ale educației au avut un rol determinant aici. În România situația este și mai gravă. Aici nu mai vorbim despre decrepitudine, ci despre moartea cerebrală a „elitei”. Cu scriitori precum Cărtărescu și cititori precum Băsescu.

Avem apoi o adevărată tribalizare, cînd vine vorba despre diferitele curente politice din societate, și o imensă fragmentare, copios sprijinită de sistem, de establishmentul gata infectat de ideile marxiste. Fiecare astfel de fragment are apoi o față atașată, astfel încît, adepții unui curent se percep ca fiind combatanți pe viață și pe moarte cu adepții oricărui alt curent doctrinar sau de altă natură și ar lua de beregată pe oricine le contrazice liderul.

În cazul „pandemiei” acest mod de a-ți ridica „idoli” în politică se materializează în acceptarea sau respingerea oricăror abordări în privința măsurilor pro sau anti mască, vaccin etc. în funcție de opinia liderului, considerînd orice altă abordare diferită de cea a „tribului” sau „sectei” ca fiind total neavenită. O discuție bazată pe argumente devine astfel imposibilă.

Apoi, un aspect complementar, face ca puținele demersuri de a discuta totuși public chestiunea „pandemiei” să se lovească de incapacitatea vectorilor de opinie de a privi și dincolo de granițe. Majoritatea dezbaterilor abordează chestiunea Covid exact cum abordează orice alte chestiuni din sfera publică, ca pe o chestiune strict internă, fără nici o legătură cu ceea ce se petrece în lumea de afară, căutînd în consecință soluții la nivel local la problemele abordate ca fiind locale.

În consecință, însăși existența Davos, WEF, Soros, Gates, Schwab etc. devin simple amănunte în dezbaterea internă, fără prea mare legătură cu activitatea vreunui secretar de stat din minister, fără prea mare legătură cu micile cotonogeli și păruieli între guvernanți, iar așa-zisa presă întărește iluzia acestui clopot de sticlă la adăpostul căruia s-ar putea rezolva, chipurile, orice chestiune legată de Covid.

Chiar și presupusele voci independente suferă de această abordare și propagă din nișele lor de pe Youtube, bloguri, social media etc. aceeași imagine trunchiată a realității.

În final, publicul larg, ne-informat sau dez-informat, păcătuiește prin propria lipsă se entuziasm în a căuta date și informații, lăsîndu-se spălat pe creier de predicatorii Antenei3 sau Pro TV, de elucubrațiile de pe Digi sau de pe diversele site-uri așa-zise „de știri”.

Ca un epilog la chestiunea gardurilor concentrice ce se ridică în jurul individului, tot mai izolat de sursele reale de informații, merită să amintim și cenzura copioasă practicată de BigTech, de platformele de social-media, agențiile de presă, de televiziunile corporatiste, de presa tipărită corporatistă etc.

Există și o abordare circulară aici, în sensul că pentru a compromite definitiv accesul individului la informația reală, aceeași presă ce funcționează ca și cutie de rezonanță a Davosului, devine nu doar emitent de „știri”, dar și verificator (fact checker) pentru sursele independente, deligitimînd orice sursă care prezintă o altfel de realitate decît cea „oficială”.

Astfel, dacă orice nefericit „pupător de moaște covidiene” are acces la spațiul public și la scena publică, ba încă este și remunerat pentru această prestație samavolnică, medicii, cercetătorii sau universitarii, specialiștii din domeniul virusologiei, imunologiei etc. se văd nu doar cenzurați, dar și reprimați pentru îndrăzneala de a deschide măcar subiectul Covid din perspective reale, științifice!

Avem cazul „World Freedom Alliance” la care au aderat mii de medici și specialiști de pe tot globul, în clipa de față îndepărtați de pe Facebook, definitiv șterși de pe Twitter, cu conturile suprimate pe Youtube, împiedicați să-și publice cercetările științifice în publicații de specialitate! Mai mult, cînd aceeași medici au refuzat să tacă, organe de presă precum BBC nu s-au sfiit să-i împroaște cu noroi din cap pînă-n picioare, iar dacă au ieșit în Hyde Park, căutînd contactul direct cu cetățenii, organele de ordine nu s-au sfiit să îi pună în cătușe și să îi rețină!

Așa se face că, deși vorbim despre „stakeholder capitalism”, concept căruia Klaus Schwab și „marii preoți” ai globalismului îi ridică osanale, capitalismul „părților interesate”, iată că devine aproape imposibil să discuți public despre „pandemia părților interesate”. Și despre „stakeholderii plandemiei”!

Dar, cartea de față ne ajută să îi descoperim! Și nu doar să îi descoperim, ci chiar să îi înțelegem. Nu întîmplător am făcut aici legătura între cărțile lui Klaus Schwab, căci așa cum ne relevă și Modeste Schwartz, „pandemia”, capitalismul „părților interesate” și Green Deal-ul (american și european deopotrivă) fac parte din același scenariu sumbru de supunere a individului și de transformarea lui într-un simplu sclav al „elitelor” de la Davos, la care trebuie să privească ca la niște mîntuitori și salvatori.

În contextul dat, pare că nimeni nu își pune cîteva întrebări esențiale cum ar fi:

• De ce s-a modificat definiția pandemiei de către OMS, astfel încît numărul victimelor să nu mai conteze?
• Este acest virus al răcelii vreo maladie cu adevărat periculoasă pentru umanitate?
• Care este originea virusului?
• De ce nu s-a putut izola pînă acum acest virus?
• Cine este Bill Gates? Ce îl recomandă să decidă asupra tratamentelor sau asupra metodelor de prevenire a infectării?
• La ce servesc, de fapt, măsurile de lockdown și de carantinare?

Autorul, mai atașează suplimentar întrebarea pe care în mod fals și-o pune Klaus Schwab, anume „cum a fost posibil ca, în absența unei amenințări reale, (aproape) toate guvernele lumii să ia aceleași decizii absurde, în același timp?”

Același Schwab în tălmăcirea lui Modeste Schwartz afirmă de fapt: „dragi guverne, de vreme ce vă controlăm mass-media, nu încercați să opuneți rezistență: vă vom nimici economiile, deci și pe voi”.

Iar de aici ne putem apoi întreba cine i-a mandat pe „filantropii planetei” de la Davos să intervină în această chestiune? Au fost ei vreodată aleși de umanitate ca să vorbească în numele planetei? Cum anume au ei puterea să decidă și să formuleze amenințări?

Sigur, am putea să ne întrebăm și în virtutea cărei imense coincidențe au murit subit o serie de președinți și premieri africani (cel mai notoriu caz fiind cel al președintelui Tanzaniei) care au negat existența unei pandemii și s-au opus măsurilor preconizate de cei de la Davos.

Dar, ajunși aici, nu putem să nu constatăm faptul că, dacă vorbim de părți interesate, extrem de interesant ar fi că Bill Gates este cel de-al doilea mare finanțator al Organizației Mondiale a Sănătății, după Statele Unite, Gates finanțînd organizația cu sume mai mari decît oricare alt stat de pe planetă! Tot Gates îl finanțează și pe Anthony Fauci și al său National Institute of Allergy and Infectious Diseases, cum la fel, tot Gates are participațiuni copioase în acțiunile companiilor farmaceutice care elaborează vaccinurile minune.

Ar părea că există aici cel puțin un imens conflict de interese, deși este evident că este vorba despre corupție în toată puterea cuvîntului!

Îl avem apoi pe Tedros Adhanom, șeful OMS, acuzat de genocid și de terorism!

Și mai șocant e să descoperim preocupările Națiunilor Unite pentru reducerea populației! Iar în acest punct, din nou îi reîntîlnim pe toți cei menționați mai sus, proeminentă fiind prezența lui Bill Gates, celebru pentru „ecuația” lui „Innovating to zero” care prevede că pentru „salvarea planetei” e nevoie să se reducă emisiile de carbon la zero, iar pentru a ajunge acolo, e nevoie ca omenirea să fie redusă la zero!

CO2 = P x S x E x C, unde P reprezintă populația, S – serviciile folosite, aici fiind inclusă și industria printre altele, E – energia folosită, iar C – cantitatea de CO2 utilizată de unitățile de energie. Dacă vrem ca într-o înmulțire produsul să fie zero, careva factor trebuie să fie zero. Iar Gates s-a gîndit la populație!

„În primul rând, avem populația. Astăzi, lumea are 6,8 miliarde de oameni. Se îndreaptă către aproximativ nouă miliarde. Acum, dacă facem o treabă grozavă în ceea ce privește noile vaccinuri, îngrijirea sănătății, serviciile de sănătate a reproducerii, am putea scădea acest lucru cu, probabil, 10 sau 15 la sută”, a spus Bill Gates în cadrul prezentării făcute la TEDx.

Iar în clipa de față, ce coincidență fericită, nu-i așa, Covidul presupune tocmai acea vaccinare care poate extermina 15% din populație! Vaccinare ce apare ca un panaceu al Davosului, preamărit de Klaus Schwab în cartea sa despre Marea Resetare.

Mai trebuie adăugat aici că, exact cum observă extrem de corect Modeste Schwartz, Marea Resetare nu reprezintă vreun mit, fiind deja un „program pus în aplicare”.

Pentru a face tranziția la zero net (zero emisii de carbon), ar fi nevoie de 28 de trilioane de euro până în 2050. Asta înseamnă 800 de miliarde de euro în fiecare an, potrivit calculelor lui Oliver Bäte, CEO Allianz SE.

Concomitent, asistăm la o „aliniere a portofoliilor” la cerințele Acordului de la Paris privind schimbările climatice. Deja parteneriatele Comisiei Europene și BEI sunt numeroase: regăsim aici Parlamentul European, Banca Centrală Europeană (condusă de Christine Lagarde), FMI, ONU, zeci de bănci, companii de asigurare, de reasigurare, ONG-uri, „filantropi” ca Mike Bloomberg, Soros, Bill Gates, activiști de mediu, presă. Același lucru se petrece și în privința administrației Biden, dincolo de ocean.

Odată cu pregătirea portofoliilor necesare investițiilor, se observă deja o reorganizarea – de sus în jos – a economiei mondiale, în deplin acord cu prezicerile Forumului Economic de la Davos, promotoare a teoriei Marii Resetări.

Este vorba despre redesenarea fluxurilor globale de capital, în mod extrem de controlat, ceea ce are la bază acțiuni și obligațiuni corporative „aprobate”, în sensul că, în strictă legătură cu „Marea Resetare”. Agenda „economiei durabile” a ONU / Davos / UE / SUA este realizată în tăcere de către aceleași bănci globale care au creat criza financiară din 2008.

Acum, dirijând sute de miliarde și în curând mii de miliarde către companii adepte ale Acordului climatic de la Paris și a Pactului Ecologic și ținînd finanțarea departe de celelalte, anume de companiile de petrol, gaze și cărbune.

Astfel, o companie obține calificări pozitive pentru „seriozitatea” cu care angajează personal din diverse „genuri” (intersexuali, genderfluid, ambiguu sexual etc.) sau ia măsuri pentru a elimina „amprenta de carbon”, de exemplu utilizând resurse energetice „verzi”, regenerabile.

Scopul central al strategilor ESG este de a crea o trecere de la economia pe bază de energie „ineficientă și costisitoare”, la utopia „Zero Carbon”. Această tranziție este condusă de principalele instituții financiare și bănci centrale din lume și tot în virtutea finanțărilor despre care discutăm, aceste bănci sunt deja copios susținute de constelații de ONG-uri și companii de media din întreaga lume.

Ceea ce au făcut bancherii și fondurile gigantice de investiții, cum ar fi Black Rock (peste 8 trilioane de dolari în administrare), este să creeze o nouă infrastructură de investiții care să împartă entitățile economice în „sustenabili” sau „perdanți” pentru investiții, în funcție de cât de serioasă este compania în privința ESG – mediu, valori sociale și guvernanță. Luați acești termeni eufemistic, căci totul se leagă și de ideologia progresistă!

Modul în care corporațiile contribuie la această guvernanță durabilă globală este extrem de vag și ar putea include absolut orice, de la donații făcute de companiile beneficiare de finanțări, la susținerea unor organizații, precum Antifa sau Black Lives Matter, până la sprijinirea companiilor din BigPharma. Astfel se asigură, de exemplu, finanțări pentru producerea de vaccinuri, sau finanțări de răzmerițe stradale pentru îndepărtarea unui politician ales și indezirabil din punctul de vedere al „elitei”, dar și bani de tocat pentru activități „verzi” de către companiile care varsă banii acolo unde trebuie.

Faptul că avem această dramatică reașezare a investițiilor, controlată exact de „zeii Davosului”, însemnă printre altele că impactul va fi enorm! Nu vorbim aici doar despre industria extractivă sau energetică, după cum în mod ușuratic s-ar putea crede, ci despre impactul acestor finanțări în peste 70 de sectoare industriale pe orizontală, începînd cu petrochimia, transporturile, industria alimentară etc.

Și mai evident pare faptul că în această etapă, dar mai ales în etapele următoare, rolul corporațiilor devine dominant și că acest lucru se face în detrimentul companiilor mici și mijlocii! Doar pînă aici, într-un singur an de presupusă pandemie, populația a pierdut cca. 3,7 trilioane de dolari, în timp ce bogații planetei s-au îmbogățit cu 3,9 trilioane de dolari. Este cel mai amplu transfer de avuție într-un timp extrem de scurt!

Putem remarca, de asemenea, premeditarea, căci bună parte din evenimentele care se petrec le regăsim în textele draft-urilor legislative sau în textele reglementărilor diferitelor structuri europene sau globale cu mult înaintea izbucnirii vreunei epidemii – amintim doar proiectul Comisiei Europene privind pașapoartele de vaccinare, ce datează cu vreo doi de dinaintea pronunțării sintagmei „covid” sau declarația halucinantă făcută de Anthony Fauci conform căreia Donald Trump nu își va încheia mandatul fără izbucnirea unei pandemii!

„Atunci, de ce să te miri când descoperi atâtea documente vechi de doi, cinci sau zece ani, care prezic acest „eveniment imprevizibil” cu aproape la fel de multă precizie precum însăși Marea Resetare?” – se întreabă și Modeste Schwartz și nu fără temei!

De aici și „eficiența predictivă” a lui Klaus Schwab, pe care o analizează Schwartz. Autorul pune direct degetul pe rană, odată cu scrierea titlului celui de-al doilea capitol, unde devine evident că nu mai discutăm despre o așa-zisă teorie a conspirației, ci despre o practică a conspirației (în toată puterea cuvîntului): Marea Resetare.

După ce am aflat că „pandemia” este gîndită a fi eternă, vedem de aici încolo „programul” Noii Ordini Mondiale, analizată sub lupă. Vedem așadar, diversele fațete ale noii organizări sociale și economice, prescrise/prezise de Klaus Schwab și aduse în realitatea cotidiană de „oligarhia” corporatistă. Bună observația autorului că „programul” scris de Klaus Schwab, un soi de manual ideologic luciferic, este la fel de gratuit și la fel de bine diseminat precum au fost odinioară Manifestul Partidului Comunist ori Mein Kampf!

Ca orice ideologie impusă prin spălarea creierelor, noua religie covidiană nu se bazează pe logică sau pe argumente, ci pe impulsuri emoționale, de tip frică sau mai exact fobie, dobîndită sau învățată, menite să supună, dar în egală măsură să răzbune frustrările acumulate de „tinerii frumoși și liberi”.

Ei reprezintă, spune autorul, „target-ul Marii Resetări”: „apatia lor existențială va consimți în cele din urmă – ca la un act de compasiune – să vă sacrifice, pe voi, afacerile voastre mizerabile și familiile voastre nenorocite, pe care ei înșiși, inutili și hidoși, nu au visat niciodată să le întemeieze. Eșecul complet al existenței lor de avortoni mai are vreun sens doar jupuind-o pe a voastră de orice noimă”.

Urmarea, previziunea formulată de autor de această dată, nu de Klaus Schwab pe care-l analizează, este că marea gimnastică covidiană se va încheia, potrivit tradițiilor istorice, în sînge.

„La fel ca majoritatea doctrinelor de calea a treia proclamate în secolul al XX-lea, cea a lui Schwab este, repet, o teorie vagă, destinată să mascheze realitatea unui fascism – nu în sensul pe care teoreticieni precum Gentile l-ar fi putut da cuvântului, ci, mai prozaic, în sensul istoric lăsat moștenire de către experiența regimurilor totalitare nesovietice din secolul al XX-lea: realitatea unui sistem care combină arbitrarul statului colectivist cu nerușinatele inegalități ale capitalismului de piață, în cadrul unui sistem pur oligarhic; pe scurt: tot ce e mai rău din ambele lumi din perioada Războiului Rece, dar vândut cu ajutorul unui marketing care pretinde că îmbină, de fapt, avantajele ambelor”, conchide autorul.

Să mai zăbovim puțin asupra unui alt fragment din cartea lui Schwab (pag.81-82), unde scrie următoarele: „Controale mai strânse la frontieră în scopul gestionării evoluției pandemiei are un sens deosebit, dar există riscul real ca renașterea statului național să conducă progresiv la un naționalism mult mai pronunțat, o realitate pe care a surprins-o cadrul „trilemei globalizării” oferit de Dani Rodrik”.

Tot Schwab explică: „La debutul anilor 2010, când globalizarea devenea o politică rațională și o problemă socială, economistul de la Harvard (Rodrik – n.n.) a explicat de ce [globalizarea] ar fi o victimă inevitabilă dacă naționalismul va spori. Trilema sugerează că cele trei noțiuni, de globalizare economică, democrație politică și stat național sunt reciproc ireconciliabile, bazate pe logica simplă că doar două pot coexista efectiv la un moment dat. Democrația și suveranitatea națională sunt compatibile numai dacă globalizarea este stopată. Prin contrast, dacă atât statul național, cât și globalizarea înfloresc, atunci democrația devine de neacceptat. Și apoi, dacă atât democrația, cât și globalizarea se extind, nu există loc pentru statul național. Prin urmare, se pot alege oricând două din cele trei – aceasta este esența trilemei”.

Așadar, în contextul în care „finanțele verzi” bazate pe ESG sînt mînuite la modul global de discipolii și stakeholderii grupării de la Davos, cînd întreaga politică și întreaga economie, plus întreaga luptă „sanitară” împotriva Covidului se petrec tot la nivel global, menținerea statelor în ecuație presupune suprimarea democrației! Sau, menținerea democrației, presupune suprimarea statelor și trecerea la o „guvernare” a „părților interesate”, anume a corporațiilor.

Dacă vom căuta în documentele Băncii Mondiale, fără prea mare surprindere von descoperi și aici documente care atestă eforturi în aceeași direcție, începînd cu previziunile legate de „orașele magnet” și pînă la controlarea fluxurilor de migranți.

Textul lui Modeste Schwartz este unul esențial, căci oricît de concis ar fi, reușește să dezgroape o imensitate de subiecte asupra cărora merită să meditezi, punînd într-o lumină inedită discuțiile despre presupusa pandemie și, implicit, despre soluțiile preconizate.

Pentru că vorbim despre stakeholderii „plandemiei”,

Și, ca notă finală, ar fi de remarcat umorul cu care sînt redactate sumedenie de pasaje, oricît de sumbru ar fi subiectul. Astfel, „Schwab este un filantrop academic, care practică o formă de consultanță”, scrie Modeste Schwartz, același „Schwab se dezvăluie, pagină după pagină, până în detaliile celor mai concrete sfaturi ale sale, ca fiind un măreț profet al trecutului (recent – sau chiar îndepărtat). Și un proferator de truisme de nivel cu adevărat olimpic”. Sau, mai la vale: „Am văzut deja (citat de la p. 198) că această Mama Natură este înzestrată cu puteri taumaturgice – capabile în special să împiedice îmbătrânirea și moartea profetului său Schwab”.

Într-adevăr, a-l trata serios pe Klaus Schwab, ca individ, ca „trestie gînditoare”, este dificil. Cum observă și Modeste Schwartz, a stabili o legătură între „pandemie” și climă sau schimbările climatice este o chestiune pur și simplu aiuritoare. Astfel de pasaje redactate de „geniul” de la Davos, fără nici un suport teoretic sau științific îl îndreptățesc pe Schwartz să afirme că Marea Resetare reprezintă, în fond, un soi de „purgatoriu contrainițiatic” în sensul de luciferian. Diabolic.

Ajunși la final, mai merită notat faptul că dacă Noam Chomsky consideră că religia se bazează pe un Dumnezeu imbecil, putem și noi concluziona, fără vreo teamă de a greși, că și zeii Davosului se bazează pe faptul că întreaga omenire este imbecilă.

Aceasta ar fi prefața mea. Cartea a apărut la Editura Alexandria și se poate procura din Librăriile Alexandria sau online.